Joi,
27.11.2025
Innorat
Acum
6°C

Turneul regionalizarii. Exceptia din Regiunea Centru

În ultimele două săptămâni au avut loc două întâlniri importante privind stabilirea coordonatelor noii legi a regionalizării. La Tulcea și Iași, Ministerul Dezvoltării a prezentat liniile principale și decizii luate până acum în privința regionalizării. Ministerul a început un turneu în principalele orașe din țară în care se exprimă punctele de vedere stabilite la nivel central și se așteaptă eventualele obiecții de la nivel local. Pentru Regiunea Centru, din care face parte și Sibiul, s-au stabilit în mod cu totul excepțional două astfel de întâlniri. Una la Sibiu, în 11 iulie și alta la Brașov, în 12 iulie, semn că ministrul Liviu Dragnea chiar vorbea serios atunci când spunea că cea mai grea decizie privind stabilirea capitalei unei regiuni va fi cea dintre Sibiu și Brașov.

Până acum se știe că se vrea de la București o concentrare a puterii locale în jurul consiliilor județene. La Tulcea s-a desfășurat prima dezbatere organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) la nivel local cu privire la procesul de regionalizare-descentralizare. Aici, Dragnea a prezentat și vestea bună care privește asigurările de sănătate. 75% din banii asiguraţilor sibieni vor rămâne în judeţ, susține Dragnea, care însă a compensat și cu o veste proastă: nu se va mai construi în țară decât două spitale regionale, deoarece acestea pot fi finanțate doar cu bani europeni, iar fondurile ajung doar pentru două astfel de instituţii medicale în ţară.  

În niciuna din aceste două întâlniri nu s-a pus în discuție problema capitalelor regionale. La dezbaterea pe tema regionalizării, desfăşurată la Tulcea, au fost reprezentate toate județele din regiunea Centru, mai puțin Sibiul.

În esență, se dorește ca toate instituțiile deconcentrate cu rol de execuție (ambulanță, direcțiile județene de sănătate, cultură, protecție a mediului, agricolă, de pașapoarte și evidența a populației, cadastru, rutieră etc) să treacă din subordinea ministerelor de linie, în subordinea consiliilor județene, începând cu ianuarie 2014. Prin preluarea acestor instituții, consiliile județene ar urma să-și mărească schema de personal cu peste 3.500 de noi angajați. Acest scenariu vine să liniștească funcționarii și sindicatele care se așteptau ca prin regionalizare să se reducă numărul angajaților.

Prin aceste preluări de către consiliile județene, la ministere ar mai rămâne doar inspectoratul de muncă, garda financiară, finanțele publice și controlul financiar de stat din cadrul finanțelor. ”Am convenit că orice transfer de competențe să fie însoțit de transferul resurselor financiare, pentru ca aceste competențe să poată fi exercitate de autoritățile locale și cele județene. Am stabilit, de asemenea, câteva principii, consiliile locale și județene să exercite competențe în special de administrare, consiliile regionale să dețină în special competențe de dezvoltare, iar la nivel central să rămînă competențe legate de elaborarea politicilor naționale, monitorizare, control și de reglementare'', a declarat în urmă cu două săptămâni, la Tulcea, vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice.

Vicepremierul Liviu Dragnea a sustinut că județele nu vor dispărea, cu atât mai puțin consiliile județene, iar reședințele actuale de județ vor continua să existe împreuna cu reședința de regiune. "În ceea ce privește județele, județele nu se desființează. Județele au o tradiție veche în această țară, reprezintă o formă administrativă cu care cetățenii s-au obișnuit. Mare parte din județe erau și înainte, în 1862. Faptul că în România există județe încă din 1862 a creat dezvoltarea unui sentiment de apartenență la comunitate. Sentimentul de apartenență la un județ este profund. Cei care propun desființarea județelor greșesc, pentru că ar însemna multiplicarea centralizării de azi, (...) cu toate butoanele la București", a spus Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.

Vicepremierul a spus totodată că în toate statele europene în care există regiuni există și subdiviziuni corespunzătoare județelor. "Reședințele acestor județe, susține acesta, vor deveni poli de dezvoltare zonală și vor avea fonduri pentru regenerarea urbană, iar zonele rurale vor fi stimulate să se asocieze acestor orașe astfel încât sistemul administrativ din România să fie ca o plasă, astfel încât încet, încet să avem regiuni de dezvoltare", a declarat Dragnea.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

8 comentarii

pcr

Acum 12 ani

mai lasati-o cu regionalizarea ca tot prost va merge ca orice reforma in romania
Raspunde

socialistul

Acum 12 ani

Interesanta preocupare, la Sibiu, pentru a adera la Regiunea Centru cu capitala la Sibiu. Poate ar trebui sa ne informati cine ar avea responsabilitatea participarii la astfel de intalniri si cine este persoana care a ignorat aceasta participare.
Raspunde

Sb.

Acum 12 ani

Votati SIBIUL la emisiunea \"Raporta de tara\", de pe postul DIGI TV!
Raspunde

Sibianul

Acum 12 ani

Daca aleg Brasovul capitala regiunii, toti Sibienii vor vota impotriva noii constitutii. Le-ar servi drept lectie buna USL-ului sa pice noua constitutie la referendum.
Raspunde

Burg.(hezul) realist

Acum 12 ani

Reg.Transsylvania cu resedinta la Cluj :CJ, SJ, BN, MS, HR, CV, BV, SB, AB.Vorba...lui :daca e sa fie licirici, macar sa fie cel mai mare! Regret, slabe (o) sanse la Sibiu.Nu mesye judetele care graviteaza NATURAL la Sibiu!(exceptand Valcea! ) Orice distribuire \"neorganica \" e toxica.ALZARA.
Raspunde

@4

Acum 12 ani

Pentru succes deplin (dupa logica ta) 40de regiuni! Sau 41 daca ar fi sa -i intrebam pe medieseni... burghezul cam penelist.
Raspunde

2016

Acum 12 ani

Vom vota resedinta regiunii doar in 2016. As prefera Brasovul, deoarece locuiesc la Sf.Gheorghe, dar din păcate nu are aeroport (cu toate că este cel mai puternic dezvoltat, si cu infrastructura necesară). Rămân Tg. Mures şi Sibiu (două aeroporturi de renume). Dacă citiţi proiectul de lege veti constata, că singurul resedintă de judet care satisface toate condiţiile minimale enumerate este TARGU MURES. (Alba Iulia nici nu intră în joc - dar nici Sf. Gheorghe sau Miercurea Ciuc).
Raspunde

2017

Acum 12 ani

Brasovul n-are aeroport. Da\' ce, Sibiul are ? Ala este cacaport, nu aeroport. Asa ca ramnem cu capitala regiunii la Brasov.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus