În predica sa de acum trei duminici, preotul mânăstirii din Turnu Roșu s-a rățoit serios la enoriașii veniți să asculte slujba. Pentru că îndrăzneau să zâmbească în casa Domnului. Nu să râdă, nu să vorbească mai mult sau mai puțin șoptit, ci pur și simplu pentru că zâmbeau. Ceva de neacceptat într-o biserică în care trebuie să te prezinți smerit și obidit.
Și imediat i-a comparat cu apostolul-martir la bisericii ortodoxe române ce acum își odihnește oasele într-o celulă la Rahova, numitul George „Gigi” Becali. Iar reproșul suna ceva de genul... bine că un sfânt ca el stă în închisoare și vouă vă arde de zâmbete acum. Reproș urmat de alt sfert de oră de beatificare și sanctificare a cancerigenului machidon. Călugări de la Muntele Athos au bătut lungul drum spre casă ca să se încoloneze în fața intrării la penitenciar, să-i spele păcatele grobianului. Patriarhia Română însăși a intervenit și le-a dat dreptul călugărilor să participe la sfânta liturghie din pușcărie. Și stai și te întrebi, cât de cretini pot fi oamenii ăștia? Nu, nu la Becali mă refer, el știm că e cretin, n-are cu ce să ne mai surprindă. Dar ăștia, „sfinții” părinți. Cum pot ei face sluj în fața unui mafiot încarcerat pentru șantaj, unui excroc dovedit în țșpe instanțe și care, hai să vorbim bisericește, încalcă zilnic măcar cinci din cele 10 porunci. Da zilnic! Și care, într-adevăr, a fost suficient de deștept încât să își dea seama că și locul în Rai și-l poate cumpăra. Care și-a zeciuit propriile furturi aruncând bani de semințe în stânga și în dreapta, cumpărând dragostea oamenilor și venerația popilor. Și mă mai gândesc la ceva. Obtuzii și de-a bani iubitorii cucernici părinți primesc anual generații de elevi la orele de religie. Și asta e ceea ce propovăduiesc ei. Că atâta timp cât umpli bisericile de bani e ok să furi, să minți, să înjuri, să înșeli, să spargi bani la jocurile de noroc, să șantajezi, să intimidezi, să agresezi semenii tăi. Da` faceți-i un chip cioplit. Că la așa preoți sigur se vor găsi ceva enoriași care să îngenuncheze și să sărute icoana.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Turnu Roșu , Muntele Athos , Patriarhia Română
Vizualizari: 798
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Javert
Acum 7 ore
Emil
Acum 7 ore
Mioara
Acum 8 ore
Ghiță
Acum 8 ore
Aristide