Beneficiarii de fonduri europene care plănuiau să își prelungească proiectele până în 2016 nu mai au motive să fie fericiți: durata de implementare a proiectelor finanțate prin POR începând cu acest an va rămâne n+2, și nu n+3, așa cum se vehicula că va accepta UE. Practic, până la 31 iulie 2015, toate fondurile contractate prin POR trebuie cheltuite, altfel se pierd.
Șeful Autorității de management pentru Programul operațional Regional (AM POR) în România, a declarat la Sibiu că singura ”concesie” făcută României este de a permite cheltuirea banilor contractați în 2011 și 2012 pe o perioadă calculată după formula n+3. ”Eu pot să vă spun care e recomandarea Comisiei Europene către Consiliul European. N+3 să se aplice pentru 2011 – 2012, ceea ce înseamnă că avem răgaz pentru a cheltuii banii contractați în 2011 până în 2014, iar cei din 2012 până în 2015. Dar pentru 2013 se păstrează regula n+2. Ceea ce înseamnă că toate proiectele trebuie finalizate cel târziu la 31 iulie 2015. Asta este propunerea serviciilor Comisiei Europene către Consiliul European. Deci nu va exista acel an de grație la care am sperat cu toții”, a declarat, azi, Cătălin Surdeanu, directorul direcției AM POR.
La limită: viaductul Mihail Kogălniceanu – Calea Șurii Mici
Vestea adusă de Surdeanu are impact și asupra proiectelor din Sibiu. În municipiul Sibiu, prin POR au fost accesate fonduri nerambursabile pentru construcția viaductului care să lege strada Mihail Kogălniceanu de Calea Șurii Mici peste calea ferată, lucrare cu o valoare estimată la 29,4 milioane de lei, fără TVA. Licitația pentru angajarea unui constructor are ca termen de depunere și deschidere a ofertelor ziua de 11 iunie 2013. Termenul de execuție a viaductului este de 22 de luni de la data atribuirii contractului. Dacă luăm iulie 2013 ca lună în care ar urma să fie semnat contractului (caz extrem de fericit), rezultă că viaductul cu o lungime de 400 de metri ar trebui terminat până mai 2015.
Zilele trecute, primarul Klaus Johannis declara că, la Sibiu, proiectele europene vor putea fi implementate cu succes şi fără acceptarea formulei "n+3" de către forurile europene.
Mulțumit de Sibiu
În altă ordine de idei, Cătălin Surdeanu, directorul direcției AM POR, s-a arătat mulțumit de proiectele finanțate prin POR pe care le-a vizitat la Sibiu: reabilitarea Ambulatoriului Spitalului Clinic Județean, reabilitarea străzilor Turnului și Faurului, precum și reabilitarea acoperișului Bisericii Evanghelice din Piața Huet.
"E un demers mai larg al autorității de management pentru Programul operațional regional. Cu doi ani de zile înainte de implementarea proiectelor finanțate prin POR dorim să vedem ceea ce s-a realizat, să vedem indicatorii dacă sunt îndepliniți, dacă atingem țintele propuse prin POR. Ceea ce vedem la Sibiu este un lucru care ne uimește și ne dă încrederea că peste toate procedurile anevoioase, în urmă rămân proiecte de pe urma cărora beneficiază cetățenii Sibiului, în cazul de față", a mai declarat Surdeanu (foto centru).
Citeşte şi Sibiul, la final de exercițiu financiar european: proiecte de 569 milioane de lei
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Comisiei Europene , Calea Şurii Mici , Piața Huet , Bisericii Evanghelice , Klaus Johannis , Mihail Kogălniceanu , Consiliul European , Ambulatoriului Spitalului Clin , Cătălin Surdeanu , Șeful Autorității
Vizualizari: 409
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Ron
Acum 7 ore
Mariana Deacu
Acum 7 ore
BittDanman
Acum 7 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 8 ore
Gheo Poplaceanul