Piața drogurilor a rămas relativ liberă în Sibiu, după destructurarea, în luna martie, a celei mai importante grupări specializate în această direcție. Vad bun pentru “aspiranți”, care au luat imediat locul foștilor dealer-i. Așa au ajuns doi tineri din Mediaș, de 25 și 30 de ani, să vândă hașiș, canabis și etnobotanice în mai tot orașul – atât pe străzile din centru, cât și în parcuri și în cartiere.
Traficanții, unul dintre ei fost membru al clanului Ciuraru, care a terorizat Mediașul în urmă cu 10 ani, au fost reținuți astăzi de procurorii DIICOT.
Anchetatorii i-au urmărit de mai multă vreme pe traficanți. Medieșenii au aflat, însă, că sunt filați și au recurs la un contrafilaj: bărbații și-au montat, pe pereții caselor în care locuiau, dar și pe stâlpii din stradă, camere de supraveghere, ca să depisteze orice persoană suspectă. Nu le-a folosit, însă, la mare lucru, pentru că anchetatorii au reușit să adune suficiente probe și mărturii la dosar încât să-i pună sub acuzare.
Cei doi tineri din Mediaș, unul dintre ei cunoscut în mediul interlop din oraș drept “Ghică Arsu’”, vindeau drogurile la gram. O biluță de hașiș, spre exemplu, se vindea la prețul de 50 de lei, însă clienții fideli, care cumpărau 10 grame într-o singură zi, primeau un discount și puteau cumpăra gramul cu doar 30 de lei. Consumatorii au recunoscut că se întâlneau cu traficanţii în aproape tot oraşul – atât pe străzile din cartiere, cât şi în parcul central din Mediaş şi în zona Spitalului Municipal.
La ultima aprovizionare, înainte să fie reţinuţi de procuorii DIICOT, traficanţii au preluat o cantitate de 3 kilograme de hașiș, pe care l-au îngropat și pe care anchetatorii îl caută, acum, cu ajutorul câinilor din structurile de poliție.
Traficanții vor fi prezentați astăzi în fața judecătorilor de la Tribunalul Sibiu, cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Foto: Nova TV Mediaș
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 607


Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Gelu
Acum 10 ore
Lucian
Acum 10 ore
Emil
Acum 10 ore
Poze, poze, poze -vedetisme si sefii
Acum 10 ore
Emil