După ce vicepremierul Liviu Dragnea a declarat că în opinia sa ”de cetățean”, Sibiul ar trebui să fie capitală în Regiunea Transilvania Centrală, din care mai fac parte județele Brașov, Alba, Mureș, Harghita și Covasna, parlamentarii de Brașov au condamnat la inuson declarația liderului social-democrat.
Deputatul PSD Ion Ochi a susţinut că „proiectul privind regionalizarea este în lucru, iar Sibiul este o variantă avansată de Guvern. Dar nu cred că judeţul vecin are puterea economică şi o infrastructură atât de avansate ca Braşovul. Judeţul nostru este, de departe, îndreptăţit să devină capitală regională. Avem o economie consolidată, suntem un real «motor economic», sistemele de sănătate şi educaţie sunt bine puse la punct, aspecte care la Sibiu nu se regăsesc în acest moment”, a declarat politicianul citat de ziarul brașovean
Transilvania Expres.
Deputatul PC Ion Diniţă a declarat la rândul său că „Braşovul este de drept favorit pentru a fi desemnat ca şi capitală regională, având în vedere potenţialul economic actual, infrastructura, precum şi perspectivele”. Deputatul liberal Mihai Donţu a declarat ziariștilor brașoveni că „alături de colegii mei de Parlament, atât din Braşov, cât şi din ţară, voi susţine luarea deciziei ca Braşovul să fie desemnat capitală regională. Eforturile făcute în ultimii ani pentru dezvoltarea judeţului, precum şi realizările justifică o asemenea decizie”.
Deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu (foto), fostul ministru al Finanțelor, a ţinut să precizeze faptul că vicepremierul Liviu Dragnea „nu avea dreptul să facă acest tip de comentarii, nici ca simplu cetăţean, nici în calitate de oficial al Guvernului atâta vreme cât răspunde unui şantaj politic. «Preluarea» în PNL a primarului Sibiului, Klaus Johannis, a fost condiţionată de acordarea statutului de capitală regională a oraşului pe care îl conduce. Sibiul nu este nici o forţă economică, nici nu excelează în dezvoltarea infrastructurii şi nu cred că se poate compara sub nici o formă cu Braşovul. Eu sper ca parlamentarii de Braşov să îşi unească forţele şi să determine Guvernul să ia o decizie corectă şi nu una care, ulterior, să se dovedească a fi falimentară pentru regiunea din care facem parte”, a mai spus Ialomiţianu, citat de Transilvania Expres.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Politic
Telefon:
0745 590 991
alin[at]turnulsfatului.ro
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Verzii?
Acum 4 ore
Un român
Acum 4 ore
Xman
Acum 4 ore
Q
Acum 4 ore
Till Eulenspiegel