Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
18°C

Tango si muzica de film la "Zilele Muzicale romano-americane“

A zecea ediţie a festivalului „Zilele Muzicale româno-americane“, organizat de Filarmonica de Stat Sibiu, debutează miercuri 19 iunie la Mediaş şi se va încheia în 4 iulie în Piaţa Mare din Sibiu. Pe parcursul celor două săptămâni iubitorii muzicii se vor putea bucura de o serie de evenimente ce includ concerte simfonice, recitaluri camerale, tango sau muzică de film.

Primul eveniment al ediţiei aniversare a proiectului „Zilele Muzicale Româno-Americane“ îl reprezintă un spectacol de muzică şi dans intitulat „The history of tango“. Raul Juarena (bandoneon, Uruguay), Daniel Szasz (vioară, SUA) şi Titus Tincu (violoncel, România) vor interpreta muzică de tango de Astor Piazzola şi Raul Juarena. Muzica va fi însoţită de dans, pe scenă urmând să evolueze dansatori de la „Compania de Tango Cluj“. Spectacolul va fi prezentat miercuri, 19 iunie, la Grădina de Vară Traube din Mediaş şi joi, 20 iunie, la Sala Thalia din Sibiu, ambele cu începere de la ora 19:30.

Programul festivalului continuă duminică, 23 iunie, la Cisnădioara cu un concert cameral cu orgă. „From the Italian Baroque to the American Spirituals“ este egida sub care John McElroy (trompetă), Alexandru Szasz (trompetă), Daniel Szasz (vioară) şi Teodora Cîrciumaru (orgă) vor evolua cu începere de la ora 17:00, la Biserica Evanghelică din localitate.

Muzica americană va pune stăpânire pe sala Thalia marţi, 25 iunie, ora 19:30, atunci când Sorina Munteanu (voce) şi Viorela Ciucur (pian) propun sibienilor un program muzical alcătuit în totalitate din compoziţii semnate George Gershwin.

Primul concert simfonic din festival va avea loc joi, 27 iunie, de la ora 19:30, la sala Thalia din Sibiu. Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu, condusă de dirijorul american Paul Polivnick, va interpreta compoziţii semnate George Enescu, William Grant Still, George Gershwin şi Russell Peck. Solistul concertului va fi violonistul de origine sibiană Daniel Szasz.

Curtea Muzeului Naţional Brukenthal a devenit o locaţie obişnuită pentru acest festival. Anul acesta barocul arhitectural al spaţiului va fi completat de acordurile concertului cameral „Potpuriuri muzicale“ în data de 30 iunie, cu începere de la ora 19:30. Muzicienii americani şi solişti ai Filarmonicii de Stat Sibiu vor interpreta lucrări muzicale inedite din creaţia contemporană românească şi aranjamente orchestrale pe teme muzicale americane.

Concertul din Piaţa Mare a devenit o tradiţie pe care publicul din Sibiu o aşteaptă în fiecare an. Anul acesta evenimentul este programat în 4 iulie, chiar de ziua naţională a Statelor Unite ale Americii. „Noaptea americană“ îi va reuni pe scenă pe dirijorul spaniol Óliver Diaz, pianistul Mihai Ungureanu şi Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu. Programul acestui concert are la bază lucrări muzicale din coloane sonore ale unor filme celebre precum “Star Wars”, “The Godfather”, “Dances with wolves” sau “James Bond”.

Biletele pentru concertele din cadrul acestui festival se pot procura de la sediul Filarmonicii de Stat Sibiu, de luni până vineri, între orele 12:00-16:00. Preţul unui bilet variază între 7 şi 20 lei. Elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de o reducere de 50%. Programul complet al festivalului poate fi găsit pe site-ul oficial www.filarmonicasibiu.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

2 comentarii

3UdWn8FE

Acum 10 ani

mda...esti optimist..:) daca n-ar costa 2 sau 3 doarli o melodie, poate m-as gandi sa mai iau din cand in cand cate ceva de pe vodafone live...cand am fost la cerf si am vazut demo-ul de vodafone life, abia asteptam sa se lanseze...sunt mare consumator de internet pe mobil...la lansare insa...nici macar stirile cu becali nu erau gratis...
Raspunde

SONMMETM

Acum 10 ani

Currently, the Insurance QuotesChimp Office (ISO) sets "advisory rates," which most insurers use as a reference point in pricing their wares. ISO rates reflect what the least efficient companies need to charge in order to make a profit. Therefore, rates based on ISO advice tend to push the rates of all companies upward, regardless of each company's individual profit-and-loss picture. Repealing the antitrust exemption would prohibit ISO from is�suing such advisory rates. This, in turn, would force companies to base their prices on their own economic projections and pro�ductivity levels. True competition would be introduced into the picture, strengthening the forces of the marketplace that reward efficiency and productivity. The result: lower premiums overall.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus