Patru locuințe din Cisnădie, în care locuiesc 13 familii, au fost inundate în urma ploilor abundente de astăzi. Chiar dacă oamenii dau vina pe primar, pompierii spun că locuitorii din zonă au înfundat gurile de scurgere cu moloz și resturi menajere.
„S-a infiltrat în casă, pe sub podea o intrat, când mergi așa, dai de apă. O fost și mai sus apa, da’ acuma s-o mai tras, că s-o mai oprit ploaia. Muncești aici, plătești impozite și ui, Primăria nu face nimic”, s-a plâns o locatară de pe strada Uzinei.
Primarul localității spune, în schimb, că oamenii sunt de vină. “Au înfundat canalele acolo, noi le tot desfundăm și ei aruncă peste. Chiar și așa, am rezolvat situația destul de repede”, spune primarul Gheorghe Huja.
A fost nevoie de două ore de muncă din partea unei echipe de 12 pompieri, pentru ca apa din casele și din curțile oamenilor să fie pompată afară.
„Cineva presupunem că a astupat gura de canalizare, se și vede - și toată valea s-a umplut, a intrat apa la oameni în case, peste tot. Mai avem câteva solicitări, vom merge și acolo să le rezolvăm și sperăm să nu mai plouă”, a declarat Alin Curcheș, de la SVSU Cisnădie.
Sibiul a fost, astăzi, sub cod galben de ploi abundente. Prognoza pentru următoarele zile arată în continuare ploi masive, în zona Sibiului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Alin Curcheș , Gheorghe Huja
Vizualizari: 755
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Periscop
Acum 2 ore
Excelent +1
Acum 2 ore
Bastiu
Acum 3 ore
Aci Duțu
Acum 4 ore
Emil