Miercuri,
20.08.2025
Cer Senin
Acum
19°C

Cat costa sa iti trimiti copilul in tabara: de la 62 de lei pe zi

Elevii care doresc să meargă într-una din cele patru tabere din județul Sibiu vor plăti între 62 și 65 de lei pe zi. Pentru taberele din alte județe, cum ar fi cele de pe litoral, costul unei zile într-o tabără este de până la 85 de lei.
Taberele din județul Sibiu sunt deschise între 24 iunie și 13 septembrie 2013. Gestionate de către reprezentanții Direcției Județene pentru Sport și  Tineret, taberele se desfășoară  în centrele de agrement din Ocna Sibiului, Râul Sadului, Cisnădioara și „Trecătoarea Cerbilor ” din Păltiniș, perioada unui sejur fiind de câte șase zile.
Potrivit unui comunicat de presă al Direcției județene, costul unei zile de tabără este de 65 lei/persoană în centrele de agrement de la Râul Sadului și Păltiniş şi de 62 lei/persoană  în centrele de agrement de la Ocna Sibiului şi Cisnădioara.  
”În aceste tabere vin copii din majoritatea judeţelor ţării care şi-au exprimat dorinţa de a-şi petrece vacanţa în una din locaţiile noastre, dar şi să poată vizita obiectivele turistice din judeţul nostru. La această dată gradul de ocupare al acestor tabere este de 80%”, se arată în comunicatul celor de la DJTS Sibiu, semnat de Nicoleta David, director executiv.
Celor care aleg să vină la Sibiu, în contul sumelor de mai sus, le este oferită cazarea, trei mese şi animatori de vacanţă care se ocupă de organizarea activităților din cadrul taberei. Numărul de locuri pentru fiecare serie este de 80 de persoane la Păltiniș și Râul Sadului, respectiv 70 de locuri în centrele de agrement de la Ocna Sibiului și Cisnădioara.

Tabere tematice

Pe lângă taberele de odihnă  se vor organiza tabere tematice de limba engleză și dans sportiv, precum și tabere naționale de teatru și  educație prin sport.
În cadrul taberei tradiționale  de matematică , organizată la Râul Sadului și a celei de  fizică de la Cisnădioara, vor participa elevi din majoritatea  județelor țării. Până la această dată gradul de ocupare a locurilor este de 80 %.
Pentru cei care doresc să participe la taberele organizate în alte județe, Ministerul Tineretului și Sportului facilitează rezervarea locurilor, costurile unei zile de tabără din aceste locații fiind cuprinse între 62-85 lei / persoană.
De asemenea, sunt oferite 70 de locuri gratuite  pentru copiii din centrele de plasament care vor petrece un sejur pe litoralul românesc.

de Roxana Mihaela Manta

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

lola

Acum 12 ani

Toate taberele sunt in subordinea directiei,arata foarte bine si sunt la mare cautare datorita unui singur om, CLAUDIU SPANU.in nici un caz datorita acestei directoare care doar a preluat,nu a mai facut nimic pt tabere,mai mult a scumpit tariful.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus