Sâmbătă,
16.08.2025
Partial Noros
Acum
32°C

Motu' satului. Cel mai varstnic primar din judet: "m-au legat oamenii acestia"

Pe Vasile Ioan Cori, primarul din Iacobeni, am fi vrut să îl întrebăm despre ce a făcut în ultimul an și pe care din promisiuni le va îndeplini în următorul an încă de la prima ediție a acestei rubrici, generic botezată Moțu' Satului. Dar n-am reușit să ”dăm de el”, nici la mobil, nici ”pe fixul” de la Primărie și nici în comună, unde eram trimiși să îl căutăm. Abia după ce i-am spus secretarei că și de la Traian Băsescu am fi obținut mai rapid niște declarații am fost sunați înapoi. De chiar el, Vasile Ioan Cori, primarul care luna viitoare va împlini 73 de ani de viață.

După tipicul instituit în cadrul acestei rubrici, și pe Vasile Cori l-am întrebat ce își mai amintește că a promis în campania de anul trecut și ce a realizat din ce a promis. Drept răspuns, decanul de vârstă al edililor din județ ne-a trimis de la Anna la Caiafa. ”Legea 12, noi am terminat-o pe toate cinci satele. Am împărțit tot pământul, 7.000 de ha la cinci sate, care aparțin nouă. S-au dat titluri, exceptând satul Movile unde avem trei suprapuneri, care sunt în curs de rezolvare la Prefectură, sper să rezolvăm până în toamnă. Tot cu Legea pământului am întâmpinat greutăți în sensul că ADS-ul ne-a luat 480 de ha și suntem deficitari de pășune la satul Movile, unde nu avem ca pășune pentru sat doar 38 de ha și sunt animale multe și oi multe. Acolo avem o «convenență» cu Armata, care nu ne ia chirie și au acceptat ideea să pășunăm pe vreo 200 de ha, bineînțeles respectând restricțiile poligonului”, a început Vasile Cori.
Primarul a continuat cu alte realizări de acum mulți ani. ”Noi am construit o școală nouă aici, acum patru ani am terminat-o, cu opt săli de clasă, cu laboratoare cu tot ceea ce trebuie. Școala respectivă am făcut-o printr-un împrumut de la Banca Mondială, vechiul local al școlii fiind retrocedat la Forum”.

Prima promoție de liceu de sat

În cele din urmă, am reușit să obținem de la cel mai vârstnic primar din liceu și o realizare de dată mai recentă. Este cea legată de liceul din comună, de altfel singurul liceu de sat din județul Sibiu: anul acesta a absolvit prima generație a instituției cu profil ”comercial și teoretic”. Bacalaureatul, însă, este susținut la Agnita. ”Ca și număr de elevi pe toată comuna avem 750. La liceul acesta vin copii din cele cinci sate aparținătoare comunei și din cele trei sate aparținătoare comunei Brădeni”. Tot la ”realizări” din ultimul an, primarul Cori amintește de rezolvarea problemei microbuzelor școlare. ”Cu sprijinul domnului inspector general Ștefan Firu am obținut două microbuze, din toamnă, pentru elevii din cele șapte sate care vin aici. Este, zic, un lucru meritoriu pentru inspectorul nostru, că l-am rugat și a rezolvat”. La capitolul drumuri, Vasile Cori însumează aproape nouă km de drum reabilitat.

  • În vara aceasta, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, a domnului Cindrea, am reasfaltat drumul de trei km din Stejăriș până la DJ 106, drumul de la Netuș la Noiștat (1,5 km), iar patru km de la Noiștat la Movile am asfaltat pentru prima oară, până acum fiind doar un drum pietruit. Luna trecută am terminat aceste lucrări”, Vasile Ioan Cori



La anu' îl vom întreba de apă și canalizare

Izolat de aglomerația urbană într-o zonă pitorească, satul Iacobeni este izolat și de rețele de apă și canal. Nu pentru mult timp, promite primarul Vasile Cori. El trece rapid peste realizările de dată recentă ”cu poduri, cu reabilitarea școlii generale din satul Noiștad, un proiect cu spații verzi” și amintește de proiectul de realizare a rețelelor de apă și canalizare în trei sate: Iacobeni, Stejăriș și Netuș. ”Mai trebuie să scoatem câteva avize de la Sibiu și apoi începem lucrarea, finanțarea fiind asigurată prin Ministerul Mediului. Peste un an va fi finalizat proiectul cu apă-canal, căci lucrările le începem vara aceasta. Proiectul există, e tot, e anunțat și pentru finanțare. Am făcut un proiect și pe GAL Microregiunea Hîrtibaciu, pentru reabilitarea căminului cultural din Noiștad, care este al nostru, restul fiind revendicate. Tot acolo am inclus în proiect un tractor mare și un plug de zăpadă, alături de 20 de perechi de costume populare”, mai adaugă primarul Cori la lista întrebărilor de adresat peste un an.


Cel mai vârstnic primar

Ioan Cori este la mandatul cu numărul cinci în comuna unde a fost și dascăl. ”Eu am funcționat aici și ca învățător, profesor, director, de toate. M-au legat oamenii aceștia, pentru că în prezent sunt generații peste generații pe care eu le-am crescut. Cu psihologia pe care o aveam de la școală m-am apropiat de oameni, oamenii s-au apropiat de mine și chiar dacă am avut un atac vascular acum patru ani și am venit cum am venit la Primărie, oamenii m-au ales și acum la ultimele alegeri. Întotdeauna am avut 70 – 80% procente, exceptând anul trecut când nu m-am implicat, am fost la risc, am avut 69% procente”, susțin primarul. Care a evitat răspunsul la întrebarea dacă ar mai candida pentru încă un mandat.
 

  • Anul acesta, în 17 august, împlinesc 73 de ani, și dacă îmi ajută Dumnezeu să îmi duc și ăștia trei ani de mandat, apoi o să am 20 de ani de primar”, Vasile Cori Ioan


Avere de primar

Dacă ne uităm peste declarațiile de avere semnate de-a lungul timpului de primarul Vasile Ioan Cori, vom găsi cel puțin o neconcordanță: Dacia pe care o are în proprietate drept singurul bun (nu are nici casă, nici pământ, nici conturi) este fie din 1972 (în declarația de avere semnată în 2010), fie din 1978 (declarația de avere din 2012). La venituri, Vasile Cori a calculat că are un salariu anual de 16.908 lei. Adică puțin peste 1.400 de lei, lunar.

Notă: în fotografie apare sediul Primăriei din Iacobeni

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

Zaharia

Acum 12 ani

Eu stiu ca domnul primar are o ferma proprie pe langa Stejarisu. Dar probabil (ca si la altii) este pe numele vreunei rude.
Raspunde

prosteanu

Acum 12 ani

Sigur ca are un domeniu langa Stejerisu\"Dupa Hula\"care este pe numele concubinei
Raspunde

Alexandru Lucan

Acum 7 ani

Am locuit in satul Stejarisu din 1997 pana in 2011.Daca vreti detalii despre activitatea acestui primar,care in 1997 avea o Dacie,2 porci si 20 gaini,si acum are hectare de teren,tractor,case si alte proprietati impreuna cu partenera lui Marcu Verghinea.Pt alte detalii va rog sa ma contactati Nr meu de tel este 00447736501608 si mail-ul este [email protected] sa incerc si eu sa starpim coruptia in Romania,va ajut cu ce pot.
Raspunde

Alexandru Lucan

Acum 7 ani

Bineinteles ca trebuie aprobare.Partidul trebuie sa aprobe.Astept sa publicati conentariul meu.Daca nu il publicati,inseamna ca Dragnea va astupa.Traiasca PSD si Marele Congres National.Sa ne traiasca!!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus