A trecut mai bine de o lună de la moartea lui Alexandru Bogdan, băiețelul de trei ani care a suferit un stop cardio-respirator, după operația pentru îndepărtarea polipilor, efectuată la Spitalul Clinic Județean din Sibiu. Abia după o lună, managerul Spitalului, dr. Liviu Cotârlă, a răspuns, cu greu, întrebărilor firești care se iscă în urma acestui eveniment tragic. Răspunsurile sale frizează, pe alocuri, cinismul, iar cel mai grav este că nimeni, până în acest moment, nu răspunde pentru drama care s-a petrecut.
Concluziile în urma autopsiei nu au fost făcute publice nici până acum, deși specialiștii de la Medicina Legală din Sibiu s-au pronunțat deja asupra subiectului și au trimis dosarul spre analiză la IML Cluj. Concluziile Comisiei de etică arată că totul s-a desfășurat ca la carte. Atât medicul, cât și asistentele care l-au avut în grijă pe băiețel își desfășoară încă activitatea pe secția de ORL.
“Aveți probleme cu auzul?”
Medicul ORL-ist Gabriel Rusu, care l-a operat pe băiețel, refuză în continuare să facă orice fel de declarații publice. „Aveți aprobare de la manager?” – a fost reacția medicului, când a înțeles că în cabinetul său, din cadrul spitalului public, se află un reporter. I-am adresat medicului câteva întrebări, subliniind faptul că este cel mai în măsură să răspundă la nelămuririle cu privire la acest caz. Medicul a refuzat, însă, dialogul, încheind discuția cu un sfidător “Aveți probleme cu auzul?”.
Singura măsură dispusă la Sibiu a fost interdicția ca minorii să mai fie operați în cadrul spitalului de adulți. „E regretabil un asemenea incident, indiferent unde s-ar produce el. Sigur, se putea produce la Spitalul de Pediatrie, dar s-a produs la noi...”, a spus managerul SCJ, dr. Liviu Cotârlă.
Anchetă cu DEX-ul
Potrivit părinților, băiețelul a făcut stop cardio-respirator la un sfert de oră după ce a fost adus în salon. În concluziile anchetei interne a spitalului, se arată că asistenta ar fi intrat “sistematic” să verifice starea micuțului. Întrebat de câte ori înseamnă acest “sistematic”, managerul instituției a avut un răspuns halucinant.
„La viitoarea conferință de presă o să vă aduc, conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, traducerea acestui cuvânt”, a fost răspunsul managerului Spitalului.
Procurorii sibieni au deschis o anchetă penală pentru omor din culpă în acest caz, însă şi această anchetă este întârziată de lipsa documentelor medicale. “În acel dosar, se verifică culpa medicală, lucru pe care nu-l putem face, în absenţa expertizelor medicale”, a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă tribunalul Sibiu, Adriana Şandru.
Justiţia este ultima speranţă a părinţilor băieţelului, pe care nu-i deranjează intervalul mare de timp necesar anchetei, cât atitudinea medicilor implicaţi. “Am văzut declaraţiile şefului de la ATI, medicul Mihai Sava, care se întreba, retoric, «Păi ce să facem acum, să punem câte un aparat de resuscitare în fiecare secţie?!». Pe mâna acestui om a fost copilașul meu! Și după ce s-a întâmplat, tu mai ai obrazul să fii sarcastic?”, se întreabă tatăl băiețelului, Ovidiu Bogdan.
Durere fără margini
“Nu pot să-mi găsesc liniștea… Dacă reușesc să nu mă gândesc 5-10 minute legate la copilașul meu, e mult. Dacă voi reuși măcar să mă obișnuiesc cu durerea asta, va fi o mare realizare pentru mine. Măcar să reușesc să nu o iau razna. Eu sunt, de felul meu, o fire optimistă și încerc să fiu și acum așa, pentru familie, pentru soția mea. Să cred că în țara asta măcar mai există o lege… Nu credeam vreodată să ajung în situația asta și, odată ajuns, să văd niște oameni atât de lași, care să nu își asume responsabilitatea pentru absolut nimic”, spune, amar, tatăl băiețelului.
Cel mai devreme, au declarat reprezentanții spitalului, primele concluzii ale anchetei vor fi prezentate peste o lună. Deocamdată, nici medicul, nici asistentele din caz nu au primit niciun fel de sancțiune.
La un sfert de oră după operația de îndepărtare a polipilor, Alexandru Bogdan a intrat în stop cardio-respirator. Medicii și asistentele au chemat o echipă de resuscitare de la secția de Urgențe. A durat, însă, câteva minute bune până la sosirea echipei de intervenție, pentru că, între cele două secții, este o distanță de aproximativ 300 de metri. Chiar dacă micuțul a fost resuscitat, funcțiile sale vitale au fost susținute, alte câteva zile, numai de aparate, pe secția ATI. În urma altor două stopuri cardio-respiratorii, Alexandru Bogdan a decedat.
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Spitalul Clinic Judeţean , Adriana Șandru , Medicină Legală Sibiu , Gabriel Rusu , Alexandru Bogdan , Ziua Limbii Române , Liviu Cotârlă , Mihai Sava , Concluziile Comisiei , Dicționarului Explicativ , Ovidiu Bogdan
Vizualizari: 5284
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Florescu
Acum 12 ore
Tov.Escu
Acum 14 ore
Ombl
Acum 14 ore
Emma
Acum 14 ore
Mario Nicolae Ricci