Marţi,
10.09.2024
Ploi Scurte
Acum
20°C

Cinema in aer liber – Caravana Metropolis poposeste in Piata Mica

După succesul înregistrat anul trecut, cu peste 80.000 de spectatori în 7 orașe, Caravana Metropolis vine și la Sibiu, în Piața Mică.

În perioada 16-21 iulie, în fiecare seară, începând cu ora 21:30, Asociația Culturală Metropolis îi invită pe sibieni la proiecții de film în aer liber.

“Prin evenimentul Cinema în aer liber, Asociația Culturală Metropolis propune o alternativă la cinematograful clasic, accesibilă tuturor. Evenimentul are ca obiectiv atragerea atenției publicului larg asupra celei de-a șaptea arte, savurate de această dată într-un mediu neconvențional. Actori îndrăgiți vor putea fi urmăriți în producții semnate de mari regizori ai lumii, ca Wes Anderson, Thomas Vinterberg sau Michael Haneke”, spun organizatorii.

Caravana Metropolis aduce în România un concept popular peste hotare, “Cinema în aer liber”, împreună cu cel mai mare ecran gonflabil din România, de 120 m², și un proiector de 17.000 de lumeni, care au uimit publicul, anul trecut. Filmele selectate împacă toate gusturile, atât pe ale cinefililor, cât și pe ale amatorilor de distracție și relaxare într-un spațiu deschis.

“Aventuri sub clar de lună (Moonrise Kingdom)” va fi prezentat marți, 16 iulie, de al ora 21:30 . În avanpremieră în România, regizat de Wes Anderson, cu Bruce Willis, Bill Murray și Edward Norton în rolurile principale, a fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun scenariu, la Cannes în 2012.

“În casă (Dans la Maison)” va putea fi văzut miercuri, 17 iulie, de la ora 21:30. Nominalizat la Cesar și Goya, premiat la Toronto și San Sebastian, filmul lui Francois Ozon este povestea adevărată a unui băiat de 16 ani, ce pătrunde în casa unui coleg de școală despre care începe să scrie eseuri pentru ora de literatură. Intervenţiile băiatului vor declanşa o serie de întâmplări scăpate de sub control.

Filmul “Vânătoarea (The Hunt)” va fi proiectat joi, 18 iulie, de la ora 21:30. Câștigătorul Oscarului European pentru Cel mai bun scenariu este filmul care i-a adus lui Mads Mikkelsen un premiu la Cannes pentru Cel mai bun actor.

“Născut a doua oară (Twice Born)” poate fi văzut vineri, 19 iulie, de la ora 21:30 - în regia lui Sergio Castellitto, prezentat în avanpremieră în România, a fost selecţionat la Toronto și este o frumoasă poveste de dragoste ce îi are ca protagoniști pe Penelope Cruz și pe Emile Hirsch (Into the Wild).

Sâmbătă, 20 iulie, de la ora 21:30 nu trebuie ratat “Superstar” care este prezentat în avanpremieră în România şi a făcut parte din competiția Festivalului Internațional de Film de la Veneția. Filmul spune povestea unui bărbat obișnuit, care descoperă într-o zi că a devenit extrem de faimos.

Ultimul film este “Iubire (Amour)”, care va putea fi văzut duminică, 21 iulie, ora de la 21:30. Filmul lui Michael Haneke, este câştigător al Oscarului pentru cel mai bun film străin şi al marelui premiu de la Cannes de anul trecut. Filmul spune o povestea sensibilă de dragoste, petrecută la vârsta a treia.

Intrarea la proiecțiile din cadrul evenimentului „Cinema în aer liber” este gratuită.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus