In zona crepusculara

Sunt în județ cel puțin două zone ”crepusculare” în care se petrec tot felul de ciudățenii. Una e chiar lângă Sibiu, în Cisnădie. Nu există săptămână în care să nu se petreacă ceva. Se mai face un concurs de înfrumusețare a orașului din care ”pică” ouă uriașe de Paște, iepuri și trandafiri japonezi, mai cade câte o ploaie și transformă orașul într-o adevărată Veneție,  se mai introduc în intravilanul orașului te miri ce pășuni strânse cu grijă de tot felul de oameni de afaceri. Totul, într-un soi de schiță tragi-comică. Nu lipsesc nici situațiile care amintesc de scriitura lui Caragiale. Politicieni care trec dintr-o tabără în alta, consilieri locali care nu mai știu pentru cine votează, o abrambureală în care nu știi niciodată cine e primarul și cine-i viceprimarul. Oamenii râd și trec mai departe. S-au obișnuit și ei...

Ceva mai departe, spre Mureș, în Mediaș, pe de altă parte, nu se întâmplă nimic. Totul pare ”capsat”, sigilat, în anii 90. Autoritățile locale par blocate într-un soi de mit al lui Sisif. Orașul arată tot așa, dacă nu mai prost ca înainte de 1989. Străzile sunt sparte, găurite, murdare, crăpate. Asta deși primarul anunță câte o campanie de asfaltări în fiecare primăvară. Spre toamnă totul este preaf și pulbere. Aici, dacă se scufundă o mașină într-un crater, nimeni nu se mai alarmează. Se întâmplă atât de des... Oameni triști ce se învârt în tot soiul de magazine universale. Mediașul nu are niciun plan, nu are o idee cu care să iasă din provincialismul în care se zbate de zeci de ani. Singurele momente de glorie ale orașului țin de echipa de baschet și cea de fotbal, însă până și ele sunt contaminate de starea de moleșeală specifică locului. Deși bani de performanță ar avea, slavă Domnului. 

În Cisnădie, la fel ca și în Mediaș lipsește ideea după care să se conducă orașele. Se trăiește în plictiseală, dintr-un buget în altul. Se mai asfaltează ceva, se mai repară ici-colo, cât să mai iasă de-o învârteală pentru cine poate. În rest, nimic. Nimic.