Joi,
28.09.2023
Cer Senin
Acum
10°C

Aplicatii gratuite pentru nevazatori si muzee. Cadoul unei firme sibiene

Firma sibiană ITNT, una dintre cele mai importante companii din domeniul IT din România, a venit în urmă cu două luni cu inițiativa de a sprijini câțiva dintre cei mai talentați studenți din Sibiu, pentru a realiza niște produse gratuite și utile. Rezultatele au depășit așteptările.

Proiectul s-a numit ITNT Bootcamp și a fost un fel de școală de vară. Dar mult mai mult. ”Am organizat ITNT Bootcamp pentru studenții din Sibiu. Am vrut ca ei să vadă ce înseamnă să creeze un produs. Subliniez, un produs, nu să știe să creeze un cod sursă sau să dobândească niște cunoștințe teoretice. Pentru asta am făcut o preselecție la facultățile din Sibiu. Am propus idei și i-am lăsat pe ei să aleagă. Scopul nostru nu este să creăm programatori care să se angajeze apoi în multinaționale ci să dezvoltăm inițiativa antreprenorială în rândul lor astfel încât ei să-și poată dezvolta apoi produsele proprii”, a declarat Lucian Todea, coordonator și CEO al companiei ITNT.
Cele două echipe a câte șase studenți, supervizați de un manager de proiect, s-au întâlnit de-a lungul celor două luni de proiect cu mai mulți specialiști din domeniul IT de la noi din țară și din străinătate, inclusiv cu oameni care lucrează în Silicon Valley din Statele Unite ale Americii. Rezultatul muncii constă în două aplicații pentru smatphone, gratuite și utile.
Prima aplicație se numește Echoes și se adresează nevăzătorilor sau persoanelor cu o vedere slabă. Este practic un client de e-mail, ușor de găsit online și de instalat, care efectiv citește utilizatorilor mailurile. După ce a fost instalată pe telefon aplicația se sincronizează cu contul utilizatorului de gmail.com, apoi cu ajutorul unor atingeri facile pe ecranul telefonului ajută utilizatorul să citească mesajele primite sau să trimită, după dictare, alte mesaje. La evenimentul de prezentare a fost de față și unul dintre reprezentanții Asociației Nevăzătorilor din Sibiu, care s-a arătat încântat de idee și a declarat că abia așteaptă să o folosească. Aplicația este disponibilă în mai multe limbi de circulație internațională.
Cea de-a doua aplicație se numește Mooseum și este practic cititor QR Code pentru muzee, care spune cu voce tare descrierile exponatelor. Aplicația este gratuită iar orice reprezentant de muzeu poate deveni cu ușurință administrator, astfel încât să adauge la baza de date texte despre exponatele reprezentate de QR Code. ”În Sibiu, Muzeul Astra are QR Code pe casele expuse, dar doar texte. Cred că această aplicație este foarte necesară pentru muzee și nu numai. Cred că această aplicație poate funcționa pentru orice poate fi vizitat. La cum știu eu directorii celor trei mari instituții muzeale din Sibiu, cred că va funcționa, ei nu sunt deloc opaci. În Sibiu există clar deschiderea necesară pentru această aplicație”, a declarat și Răzvan Pop, directorul Direcției Județene pentru Patrimoniu Sibiu.
În încheiere, vă mai spunem doar declarațiile a doi studenți, din cele două echipe, participanți la proiect: ”Nu a fost o școală, a fost o experiență pe care nu o întâlnim la școală”; ”Acum știm ce putem face cu informațiile dobândite în facultate”.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

2 comentarii

Bsi_Hermannstadt

Acum 10 ani

Excelenta initiativa, felicitari!
Raspunde

George

Acum 10 ani

Felicitari sa dea dumnezeu sa reusiti cat mai multe aplicatii pentru nevazatori caci e mare nevoie, va multumim voua.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus