De la an la an elevii din judeţul Sibiu care participă la olimpiade se întorc cu tot mai puţine premii. Din 2009 până în prezent, numărul lor aproape s-a înjumătăţit, iar inspectorii şcolari şi directorii şcolilor spun că vina aparţine sistemului de învăţământ care nu promovează şi nici nu răsplăteşte corespunzător performanţa, dar şi societăţii care uită să-i menţioneze pe cei care sunt mândria judeţului.
Declin de la 170 de olimpici la doar 90 pe an
Dacă în 2009, elevii de la cele mai bune şcoli din judeţ se întorceau de la olimpiade cu aproximativ 170 de premii de-a lungul unui an şcolar, numărul celor care au reuşit să atingă performanţa a scăzut simţitor, iar în 2013 doar 90 de elevi au mai reuşit să-şi facă mândri profesorii şi părinţii cu rezultatele obţinute. “În 2009, elevii sibieni au obţinut în urma participărilor la olimpiade 170 de premii, iar în 2010 au luat 150 de premii. La olimpiadele şi concursurile naţionale din anul scolar 2012-2013 au participat peste 300 de elevi. În luna august, se mai desfăşoară concursuri naţionale extraşcolare cuprinse în Calendarul activităţilor educative şi Extrascolare al M.E.Ndar putem aprecia că aproximativ 90 de elevi vor fi premiaţi la olimpiadele şi concursurile şcolare din acest an”, spune Ştefan Firul, inspectorul şcolar general al ISJ Sibiu.
Unităţile şcolare care au obţinut cele mai bune rezultate suntColegiul Naţional "Gheorghe Lazar", Colegiul Naţional “Octavian Goga”, Colegiul Naţional "Samuel von Brukenthal" şi
Liceul de Artă din Sibiu. Acest lucru a fost confirmat şi de două eleve de la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazar" şi de una de la Colegiul Naţional "Samuel von Brukenthal", care au fost singurele din judeţ notate cu zece la Bacalaureat.
„Suntem o şcoală care a făcut o tradiţie din susţinerea performanţei, adică şi eu acum mai bine de 30 de ani, pe când eram elev al Colegiului „Gheorghe Lazăr” am fost olimpic la fizică. Noi avem prevederi interne care susţin şi încurajează performanţa elevilor”, spune directorul Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, Gabriel Negrea.
„Mulţi elevi se pierd pe drum”
De ce are judeţul Sibiu mai puţini elevi care reuşesc să atingă performaţa? Răspunsul îl dau tot profesorii: prea puţine şcoli mai caută copiii cu potenţial şi îi pregăteşte intens, copiii nu sunt motivaţi nici de Ministerul Educaţie prin recompense nici de cadrele didactice, iar profesorii care pregătesc elevii fac muncă voluntară, nimeni neavând pentru ei o altă formă de răsplată în afară de un simplu “mulţumesc”. “La noi se merge în trei etape foarte importante, în primul rând se face identificarea elevilor cu potenţial cu ajutorul profesorilor şi al psihologului şcolii. Această etapă este foarte importantă pentru că sunt numeroşi elevi care nu sunt descoperiţi la timp şi se pierd pe drum.Apoi urmează pregătirea diferenţiată, prin activităţi la clasă şi activităţi neplătite în regim voluntar, ore suplimentare cu elevii în afara şcolii. Al treilea aspect, foarte important şi mă bucur că anul acesta s-au implicat şi autorităţile locale, îl reprezintă promovarea performanţei pentru că este mult de muncă, iar recompensele sunt doar de natură intelectuală de obicei, iar pentru copii, ca să-i motiveze, e important să fie recompensaţi, să le citească părinţii numele în ziar, să li se dea o diplomă”, mai spune Gabriel Negrea.
Rezultatele mai slabe decât în alţi ani se pare că au determinat autorităţile locale să ia atitudine, iar proiectul ISJ Sibiu „Să susţinem performanţa în învăţământul preuniversitar sibian” a fost inclus pe Agenda Culturală a Consiliului Judeţean Sibiu din anul 2013 şi a primit o finanţare de 40.000 lei. „Nu e mult, dar e ceva şi pentru copii contează” spun profesorii, care încearcă, cu bani din sponsorizări, să îi premieze şi ei la sfârşitul anului pe „elevii care se disciplinează şi fac faţă tentaţiilor de petrecere a timpului liber, alegând să rămână în casă şi să rezolve probleme de matematică pentru a putea merge la o olimpiadă”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Octavian Goga , ministerul Educatiei , Consiliului Județean Sibiu , Agenda Culturală , Colegiul Național Pedagogic , Gabriel Negrea , Gheorghe Lazăr , Ştefan Firul
Vizualizari: 405
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Aci Duțu
Acum 7 ore
John S
Acum 8 ore
Emil
Acum 9 ore
Nustiu
Acum 9 ore
Leonard