Luni,
27.09.2021
Cer Senin
Acum
11°C

Biletele la Media Music Awards se vand la pret promotional, in 15 locatii din Sibiu

Cei mai în vogă artiști ai momentului au anuanţat că vor participa la Media Music Awards, care va avea loc la în 19 septembrie.

În cadrul galei, considerată cel mai important eveniment muzical de acest tip din România, peste 20 de artiști și formații de top din România vor susține recitaluri live pe cele două scene din Piața Mare.

Astfel, la Media Music Awards vor urca pe scenă Holograf, Andra, Vama, Smiley, Alex Velea, Connect-r, Corina, Vunk, Elena Gheorghe, Andreea Bănică, What’s Up, Cabron, Anda Adam, Deepcentral, Guess Who, Puya, Maximilian, Grasu XXL, Zdob și Zdub, Delia, Fly Project. O parte dintre aceștia au mari șanse să fie premiați având la activ hituri prezente în topurile naționale.

Lor li se vor alătura alte nume mari din industria muzicală, potențiali câștigători. În plus, la Media Music Awards vor participa și vedete cunoscute din alte domenii de activitate.

”Selecția a fost realizată pe baza notorietății și a impactului pe care aceștia le au asupra publicului, ținând cont de hiturile lansate în ultimul an și de abilitatea de a pune în scenă show-uri memorabile”, spun organizatorii. În deschiderea evenimentului vor cânta Nicole Cherry și Red Blonde, iar Faydee este primul artist internațional confirmat care va concerta la Media Music Awards 2013.

Invitații vor ajunge la ceremonie în automobile hibrid și vor fi fotografiați la panoul oficial pășind, în premieră pentru un astfel de eveniment din România, pe Green Carpet, un covor din iarbă, respectând tenta ecologică a evenimentului.

”Trofeele Media Music Awards se acordă în mod transparent pe baza difuzărilor media din ultimul an, monitorizate de Media Forest, instituția care contorizează aparițiile radio și TV. Evenimentul reprezintă astfel un adevărat barometru al impactului pe care artiștii și piesele lansate îl au asupra publicului, cei mai difuzați fiind și cei mai ceruți de public. Prin intermediul rapoartelor lunare întocmite de Media Forest se evită orice dubiu privind corectitudinea acordării trofeelor, cum s-ar putea întâmpla, spre exemplu, în cazul voturilor pe internet într-un timp limitat”, mai spun organizatorii. Media Music Awards reprezintă și cadrul ideal pentru lansarea unor hituri.

Bilete la preţ promoţional

Biletele pentru Media Music Awards s-au pus deja în vânzare şi au preţul promoţional de 20 de lei. Ele pot fi procurate online din rețeaua Myticket.ro și Eventim.ro, precum și din magazinele Orange Shop, Domo și Germanos.

În Sibiu, ele vor fi vândute în 15 localuri și cafenele, semnalizate cu imaginea evenimentului, în Promenada Mall și în Galeriile Carrefour. Lista completă cu punctele de vânzare bilete poate fi vizualizată pe pagină de Facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/MediaMusicAwards și pe site-ul evenimentului: http://www.mediamusicawards.com/

În ziua evenimentului, prețul unui bilet va fi de 30 de lei.

“Ne dorim să evităm cozile la cele șapte case de bilete din Piața Mare în ziua evenimentului. Anul trecut cererea pe ultima sută de metri a fost foarte mare și două mii de persoane nu au mai putut intra la eveniment, casele de bilete închizându-se odată cu începerea show-ului”, a declarat Tibi Marian, project manager Media Music Awards.

Media Music Awards 2013 va avea loc pe 19 septembrie, în Piața Mare din Sibiu, pe două scene de dimensiuni impresionante, dotate cu aparatură sonoră, lumini și ecrane cu leduri de ultimă generație.

„Pentru prima dată, participanții vor cânta atât pentru spectatorii din Sibiu, cât și pentru telespectatorii din 15 țări, gala fiind transmisă peste hotare, asigurând astfel o expunere mediatică deosebită. Trofeele Media Music Awards se acordă în mod transparent pe baza difuzărilor media din anul precedent, monitorizate de Media Forest, evenimentul reprezentând un adevărat barometru al impactului pe care artiștii și piesele lansate îl au asupra publicului”, mai spun organizatorii.

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

1 comentarii

x

Acum 8 ani

Nici 20 de lei nu dau \'fanii\' pe muzica voastra repetitiva asa ca reduceti la 15. Ati vazut Artmania? 150 de lei biletu si era plina piata mare! Sa nu mai vorbim ca la Artmania au venit formatii declarate \'persona non grata\' de grupurile de media din rromania. Jalnic
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus