Conferința internațională Sibiu Smart City va avea loc la Sibiu între 19 și 20 septembrie. În timp ce lucrările de specialitate se vor desfășura la Teatrul Gong, sibienii sunt invitați la Pavilionul care a fost amplasat în Piața Mare, pentru discuții libere pe tema Sibiu Smart.
Pavilionul va fi deschis publicului între 12 și 22 septembrie, iar sibienii își pot exprima părerile referitoare la dezvoltarea pe care și-o doresc pentru orașul lor, cu privire la subiecte de actualitate precum urbanismul, economia, cultura și brandingul, turismul și sportul și nu în ultimul rând energia, mediul și transportul.
„Fundația Heritas a ales ca partneri în imaginarea acestui cadrul atractiv de derulare a unor activități de informare pentru cetățeni pe câțiva dintre membrii echipei de tineri arhitecți ai Proiectului cultural Coop din Cluj Napoca. Aceștia din urmă, cu sprijinul firmei de tâmplărie Tamwood din Cluj-Napoca au executat și montat pavilionul în Piața Mare, creând un loc propice de întâlnire al ideilor Smart. Cei de la Coop își propun continuarea găsirii de soluții pentru problemele urbane, încercând să demoleze bariere interdisciplinare precum și cele de comunicare și cooperare directă între sfera civilă și cea profesională”, spun organizatorii.
În data de 12 septembrie, la ora 15:00 se va inaugura oficial deschiderea acestui spațiu de discuții, în prezența reprezentanților Primăriei Municipiului Sibiu, parteneri oficiali ai grupului de evenimente Conferința Sibiu Smart City.
Ca program de desfășurare al activităților zilnice, sibienii sunt așteptați între 13 și 22 septembrie între orele 16:00 și 18:00 la discuții cu reprezentanți ai Fundației Heritas, în afara zilelor când vor fi organizate evenimente de către alți parteneri ai proiectului.
Astfel, vineri, în data de 13 septembrie cu începere de la ora 20:00 va avea loc proiecția prezentării Sibiu Smart City a dr. Stelian Alexandru Gal din partea Centrului Român de Energie ‐ CRE. Asociația AIOS propune celor interesați un eveniment din ciclul „Serilor Sibiului“, de această dată pe tema „ Sibiul inedit, fotografii de arhivă“. Asociația AIOS va desfășura de asemenea două activități pentru copii – în data de 18 septembrie de la ora 12:00 va avea loc atelierul „Orașul copiilor“ cu teme istorice despre oraș și în data de 20 septembrie de la ora 12:00 Orașul copiilor“ – ateliere de desen.
Cei mici sunt așteptați și sâmbătă, în data de 21 septembrie între orele 11:00 și 14:00 de către arhitecții de la echipa De-a Arhitectura din Sibiu la jocuri creative pentru dezvoltarea de abilități specifice de amenajare a unui spațiu imaginat al Sibiului, în cadrul unui atelier vesel și colorat.
Detalii despre pavilion ca obiect și cu privire la programul care se va derula în incinta acestuia puteți găsi pe pagina evenimentului http://smartcity.heritas.ro/
Sibiu - Smart City este un eveniment organizat de Fundația Heritas și cofinanțat de Consiliul Local și Primăria Municipiului Sibiu prin Casa de Cultură a Municipiului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Smart City , Teatrul Gong , Cluj Napoca , Piata Mare , Consiliul Local , Fundația Heritas , Fundației Heritas , Primăriei Municipiului Sibiu , Sibiu Smart , Primăria Municipiului Sibiu , Serilor Sibiului , Centrului Român , Stelian Alexandru Gal , Conferința Sibiu Smart City , Sibiu Smart City
Vizualizari: 554
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Ron
Acum 10 ore
Mariana Deacu
Acum 10 ore
BittDanman
Acum 10 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 10 ore
Gheo Poplaceanul