Scandarea “Uniți salvăm Roșia Montană” a răsunat din nou în Piața Mare din Sibiu, acolo unde aproximativ o mie de sibieni au ieșit să protesteze față de intenția Guvernului de a aviza exploatarea minereurilor din zonă, cu ajutorul cianurilor.
Mulțimea a înconjurat de mai multe ori piața centrală a orașului, după care a străbătut bulevardul Nicolae Bălcescu și s-a îndreptat către cel mai populat cartier al Sibiului, pe bulevardul Mihai Viteazul.
Tinerilor activiști li s-au alăturat și teologi, care au mărșăluit cântând imnuri patriotice ca “Tu, Ardeal, tu, Ardeal, îți suntem oșteni/Templu sfânt, templu sfânt, munții Apuseni”. “Genocidul care se petrece la Roșia Montană considerăm că este unul de natură spirituală, dat fiind faptul că deja au început strămutările de morminte. Sunt în pericol și niște biserici. Lucrurile acestea nu se știu, dar noi le cunoaștem, pentru că a existat chiar o cerere, în 2003, către Arhiepiscopia Albei, unde se cerea ca nici mai mult, nici mai puțin de patru cimitire să fie strămutate. Nu putem decât să ne rugăm la Dumnezeu ca românii să fie din nou uniți”, a declarat părintele Mihai Petian, prezent la protest.
Sibienii care au ieșit astăzi în stradă au mai scandat și lozinci ca "Vrem natură, nu cianură", "Nu corporația face legislația", "Nu stați adormiți, mâine veți fi otrăviți".
VIDEO:
În această seară, peste 5.000 de oameni au ieșit în stradă, pentru aceeași cauză, și în București. Sâmbătă seară, mii de protestatari au format un lanţ în jurul Parlamentului, dându-şi mâna şi scandând "Uniţi, salvăm Roşia Montană".
În urmă cu o săptămână, aproximativ 15.000 de oameni au participat la un marş, desfăşurat pe bulevardele din centrul Capitalei, blocând în final Piaţa Universităţii.
Protestele au început după ce Guvernul a aprobat, în 27 august, un proiect de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, documentul fiind transmis Parlamentului spre adoptare.
Marţi, parlamentarii au aprobat înfiinţarea Comisiei speciale pentru proiectul de lege care reglementează exploatarea de la Roşia Montană.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Mihai Viteazul , Piaţa Universităţii , Piata Mare , Roşia Montană , Părintele Mihai Peţian , Arhiepiscopia Albei , Bulevardul Nicolae Bălcescu
Vizualizari: 356
Ultimele comentarii
Acum 14 minute
Morvoveață
Acum 21 minute
Timotei Popovici
Acum 27 minute
Porr
Acum 32 minute
@
Acum 42 minute
Barosanu