Marți, 24 septembrie, încep partidele de pe tabloul principal al celui mai important turneu de tenis din Transilvania, Sibiu Open. După ce mulți dintre jucători au fost implicați în fazele superioare ale multor turnee de pe tot globul, la Sibiu vor ajunge doi jucători din top 100 ATP.
Filippo Volandri, favoritul numărul 1 al turneului de la Sibiu este situat, în acest moment, pe locul 91. Julian Reister, favoritul 3 al turneului, ajunge la Sibiu din poziția 92, după finala câștigată la Trnava împotriva lui Adrian Ungur. Germanul a reușit să-i învingă anul acesta pe ambii finaliști ai Openului ATP 250 de la București, Lukas Rosol (la Wimbledon) și Garcia-Lopez (la Roma) și inclusiv pe favoritul de la Sibiu, Filippo Volandri, la Roland Garros.
Jan Hajek, component al echipei de Cupă Davis a Cehiei, este chiar primul sub linia celor 100 de jucători în timp ce austriacul Andreas Haider-Maurer ocupă locul 111. Cel mai bine clasat jucător român de pe tabloul principal al Sibiu Open, Adrian Ungur, ocupă locul 120 după ce a jucat finala turneului de la Trnava.
Pe tabloul principal s-a mai produs o modificare. Pere Riba a jucat luni finala unui turneu ATP 125 în Polonia și s-a accidentat în timpul meciului. Locul său va fi luat de olandezul Thomas Schoorel, favorit numărul 8, iar în locul acestuia va intra pe tabloul principal un al cincelea jucător venit din calificări.
Sabău, singurul român calificat
Răzvan Sabău, fost campion de juniori la Wimbledon, este singurul jucător român care s-a calificat pe tabloul principal venind din calificări. De altfel, singurul favorit al tabloului principal eliminat până în acest moment este Patrick Ciorcilă, învins în două seturi de Petru Luncanu într-o partidă strânsă, disputată duminică. Astăzi se vor încheia toate meciurile de pe tabloul de calificări iar mâine vor începe partidele de pe tabloul principal.
Principalul favorit al turneului de la Sibiu, Filippo Volandri, va intra în turneu marți. Italianul va juca prima partidă de la ora 16:30, pe terenul central, împotriva ucraineanului Artem Smirnov.
„Am avut parte din păcate de două retrageri în ultimul moment. Este vorba de spaniolii Garcia-Lopez și Ramos. Sunt situații destul de întâlnite în lumea tenisului din cauza programului infernal al turneelor din Circuitul ATP. Ramos s-a accidentat săptămâna trecută, însă Garcia-Lopez a avut un parcurs incredibil la Sankt Petersburg, unde a pierdut în finală la Gulbis, în setul decisiv. Deși va fi nevoit să platească o amendă la ATP pentru retragerea în ultimul moment de la Sibiu Open, spaniolul a ales varianta continuării sezonului pe terenuri rapide, deși este un specialist al zgurei”, spune Marius Vecerdea, directorul turneului Sibiu Open.
„Inițial, când am văzut prima listă mi s-a părut foarte greu turneul. Apoi, o parte dintre jucători s-au retras, iar turneul a devenit unul accesibil, însă, în continuare, foarte greu pentru România”, spune Răzvan Sabău, proaspăt calificat pe tabloul principal.
Mâine încep meciurile de simplu și de dublu ale competiției. Semifinalele și finala de dublu sunt programate sâmbătă iar marea finală duminică. Vineri, începând cu ora 14, în Piața Mică, în spațiul din fața Casei Artelor, va fi amenajat un mini-teren de tenis pentru toți copiii care vor să descifreze tainele tenisului.
De asemenea va fi amplasat un ecran de mari dimensiuni care va prelua transmisia live a partidelor Sibiu Open prin intermediul DigiSport.
Sibiu Open - prezentat de Carpatica Asig se desfășoară între 21 și 29 septembrie la Baza Pamira, pe strada Calea Șurii Mici, nr. 39. Accesul publicului va fi gratuit până în faza semifinalelor. Pentru ultimele acte ale competiției, biletele vor costa 25 de lei și includ accesul la semifinale și la finala de dublu în ziua de sâmbătă și la marea finală a Sibiu Open - prezentat de Carpatica Asig ce va avea loc duminică, în 29 septembrie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Sibiu Open , Marius Vecerdea , Calea Şurii Mici , Piața Mică , Adrian Ungur , Patrick Ciorcilă , Carpatica Asig , Casei Artelor , Filippo Volandri , Andreas Haider , Roland Garros , Pere Riba , Cupa Davis , Răzvan Sabău , Thomas Schoorel , Jan Hajek , Sankt Petersburg , Julian Reister , Baza Pamira , Petru Luncanu , Lukas Rosol , Artem Smirnov
Vizualizari: 334
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Aaa
Acum 2 ore
Panamera
Acum 2 ore
Feketecica
Acum 2 ore
Pol-Pot
Acum 2 ore
Asdfasdf