Deputatul PDL Raluca Turcan a prezentat vineri motivele pentru care nu va vota niciodată proiectul propus în Parlament de premierul Victor Ponta. Lista de ”vicii vizibile”, la care nu s-a răspuns până acum de către Guvernul Ponta cuprinde întrebări legate de: ”suprafața iazului de decantare, care e foarte mare 350 ha; impermeabilitatea există doar pe un versant; lipsa soluțiilor privind impermeabilizarea integrală; înălțimea barajului de 186 de m nu are garanții la cutremur; cianura folosită urmează sa fie adusă pe infrastructură rutieră din România, adică aproximativ 10.000 de cisterne vor fi transportate pe drumurile României; 255 de hectare de păduri trebuie scoase din circuitul forestier, iar suprafața va fi dinamitată”, susține deputatul democrat-liberal.
În opinia Ralucăi Turcan susține că ”proiectul Roșia Montană este pisica moartă din curtea guvernului Ponta”. ”Indiferent de modul în care se va finaliza acest proiect, Victor Ponta va ieși prost. Dacă se realizează proiectul, modul defectuos în care a acționat guvernul, cu încălcarea legilor în vigoare, a Constituției, a raporturilor instituționale va costa USL-ul revolta societății. Dacă nu se face, ceea ce e foarte probabil, ținând cont că proiectul e neconstituțional pe fond, va arunca în aer toate angajamentele, formale și informale ale lui Ponta și Asociații. De aceea, singura soluție pentru a nu dezbina țara, pentru a nu crea precedente periculoase în funcționarea instituțională, pentru democrație, este retragerea proiectului. Responsabilitatea, atât în privința gestionării proiectului, cât și a reconcilierii societății aparține Guvernului Ponta 100%”, susține Raluca Turcan.
Deputatul este de părere că exploatarea de la Roșia Montană se poate realiza în condițiile respectării a câtorva cerințe: să nu distrugă mediul, să nu pună în pericol viața oamenilor, să fie protejat patrimoniul, iar exploatările să fie în interes național”, este de părere deputatul PDL.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 35 minute
O sibianca
Acum 46 minute
Eu
Acum 54 minute
Kokos
Acum 55 minute
LOL
Acum 1 oră
Hermannstadt