Luni,
15.09.2025
Partial Noros
Acum
13°C

Mesajul UNPR la Sibiu: Suntem loiali. Dar vrem ordine!

Ordine și loialitate au fost cuvintele cele mai des folosite în cadrul conferinței de presă ce a a încheiat reuniunea zonală a UNPR pe Regiunea VII Centru. ”Suntem loaiali USL, suntem loiali PSD, pentru că avem obiective importante de realizat până în 2016, și sigur că după validarea acestor rezultate, la îndeplinirea acestor obieective vom vedea împreună ce vom avea de făcut”, a punctat secretarul general al UNPR, Nicolae Onțanu. 
Ordinea a fost cerută de Mugur Mihăescu, cel care stătea în spatele personajului Leana lui Pârțag în cadrul grupui ”Vacanța Mare”: ”La mine e foarte simplu, am altfel de discurs, vorbesc mult mai simplu, mult mai pe șleau. Nu am venit în partid ca să cer favoruri, am venit pentru un singur lucru în acest partid ce am observat că e puțin mai miltarizat. Eu am nevoie de ordine. Într-o țară în care se gîndește ce ”bine era pe vremea lui Ceaușescu”, pe vremea legionarilor sau a regelui, vă spun eu că nostalgia este de fapt pentru acele vremuri în care exista o ordine: Am un copil, vreau să rămână în țară, într-un mediu ordonat, nu haotic”, a declarat Mugur Mihăescu. 
La întâlnire a participat și președintele PSD Sibiu, Ioan Cindrea. Social-democratul a cerut sprijin pentru dezvoltarea economică a județului. ”Ne-am întâlnit să pregătim viitoarele alegeri europarlamentare și viitoarele alegeri prezidențiale, adică obiectivele pe care le-am stabilit împreună: PSD și-a propus să se poziționeze pe prima poziție la viitoarele confruntări electorale la nivelul județului Sibiu. Discuțiile s-au axat și pe discuții concrete în interesul cetățenilordin județ și este foarte simplu și clar ce am stabilit: sprijinirea strategiei de dezvoltare economică și socială a județului în perioada 2012 – 2016”, a declarat Cindrea. 
Președintele interimar al UNPR Sibiu, Virgil Orlandea, a promis ca până la sfârșitul anului să pună organizația județeană pe picioare: ”Ne-am propus îmbunătățirea și întărirea UNPR Sibiu. Ne dorim organizații în fiecare localitate din județ și mărirea numărului de membrii”, susține Virgil Orlandea.
Președintele UNPR, vicepremierul Gabriel Oprea a participat sâmbătă, la Sibiu, la reuniunea zonală a Uniunii Naționale pentru Progresul României pe Regiunea VII Centru. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

cacialma

Acum 11 ani

spune cu cine te imprietenesti si iti spun cine esti,aceasi marie dar cu alta palarie ,toti cind va formati veniti cu sloganuri populiste si dupa ce va atingeti scopurile ,se intimpla la fel ,adica cum a fost inainte ,nimic nou sub soare aceleasi moace care au fost la cascaval de 24 de ani
Raspunde

ARITON

Acum 11 ani

Păi ce faci măi Virgil Orlandea ????? Mă trădezi , eu ţi am dat funcţie la Bucureşti pe vremea piticului BoloBoc şi tu mă trădezi !!!!!!! Sau te ai băgat la ăştia să i spionezi ??? Ia pune de un chiolhan la reşedinţa ta din Sibiel şi cheamă mă să mi dai raportul .
Raspunde

ARITON

Acum 11 ani

Păi ce faci măi Virgil Orlandea ????? Mă trădezi , eu ţi am dat funcţie la Bucureşti pe vremea piticului BoloBoc şi tu mă trădezi !!!!!!! Sau te ai băgat la ăştia să i spionezi ??? Ia pune de un chiolhan la reşedinţa ta din Sibiel şi cheamă mă să mi dai raportul .
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus