Marţi,
01.12.2020
Cer Senin
Acum
-1°C

CNADNR: Autostrada Orastie-Sibiu va fi gata anul acesta. Comarnic-Brasov va avea constructor pana la finalul lunii

01 Octombrie 2013 10:43

CNADNR aşteaptă în următoarele două săptămâni ofertele finale de la cei trei investitori interesaţi de construcţia autostrăzii Comarnic-Braşov şi estimează că va desemna câştigătorul la finalul lunii octombrie.

Din cei patru investitori precalificaţi, unul s-a retras, iar în etapa de dialog competitiv CNADNR a avut 12-13 întâlniri cu fiecare din companiile rămase în cursă, a declarat, luni, Narcis Neaga, directorul general al CNADNR, la Conferinţa Naţională de Construcţii "Gala Business Construct", organizată de Ziarul Financiar.

"În 2016, autostrada va fi în trafic. Nu ştiu dacă în totalitate", a spus el.

Pentru tronsonul de autostradă Comarnic - Braşov ofertele pentru preselecţie la dialog competitiv au fost depuse în februarie, pe listă fiind înscrise compania China Communications Construction şi asocierile Spedition UMB-Tehnostrade, Vinci - Strabag - Aktor şi Impregilo - Salini.

Neaga nu a precizat ce companie sau consorţiu s-a retras din procesul de selecţie.

CNADNR a comunicat, pentru MEDIAFAX, că la începerea etapei dialogului competitiv, în perioada mai-iunie, China Communications Construction şi-a anunţat retragerea.

Statul a mai încercat de două ori să construiască autostrada Comarnic-Braşov, ultima tentativă având loc în 2010, când câştigătorul licitaţiei, asocierea Vinci (Franţa)-Aktor (Grecia), a renunţat la contract. Grupul elen Ellaktor, din care face parte compania Aktor, a anunţat că a anulat contractul de construcţie pentru că statul român nu a acceptat anumite clauze, situaţie care a făcut imposibilă asigurarea finanţării.

Şeful CNADNR a precizat că până la sfârşitul acestui an va fi deschisă circulaţia pe trei din cele patru tronsoane ale autostrăzii Orăştie-Sibiu.

Neaga a afirmat că în urmă cu trei săptămâni compania a pornit un proces de inventariere a stării drumurilor naţionale, precizând că există şosele asupra cărora nu s-a intervenit de peste 30 de ani.

"Este o situaţie destul de ciudată, această inventariere ne arată starea naţiunii", a spus el.

Şeful CNADNR a mai afirmat că în această săptămână ar putea fi semnat contractul pentru unul din loturile Arad-Nădlac, la Lugoj-Deva se aşteaptă soluţionarea unor contestaţii, iar unul din proiectele mari care ar putea începe până la finele anului va fi centura Bacău.

Una din priorităţile pe termen scurt ale şefului CNADNR este semnarea contractelor de concesiune Comarnic-Braşov, de operare şi întreţinere pentru A1 şi A2, plus construcţia la profil de autostradă a centurii sud Bucureşti şi autostrada Craiova-Piteşti.

Neaga îşi propune, totodată, şi îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor europene, dar şi a imaginii CNADNR.

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

7 comentarii

ToTo

Acum 7 ani

Neaga vorbeste prostii, probabil nu a fost pe traseul autostrazii, este imposibil ca anul acesta sa se dea in folosinta 3 tronsoane. Centura Sebesului va fi gata doar pe jumatate. Astfel venind dinspre sibiu, de la Cunta se va intra pe autostrada dupa care se va intra in sebes la nodul de la Lancram se va circula pe str Kogalniceanu si 2 km pe vechiul DN iar la nodul de la vintisoara se va circula pe autostrada pana la Deva. In ceea ce priveste tronsonul 4 cred, se va circula de la Vestem pana la Saliste, dupa care 25 km pe DN pana la Cunta mai departe cum v-am spus. Daca in ceea ce priveste centura Sebesului va fi gata in totalitate anul viitor in primavara, pentru zona aciliu / apoldul de jos avem termen doar in 2015. DECI D-le director Neaga CARE PLM DE TRONSON DE AUTOSTRADA E GATA?
Raspunde

popa

Acum 7 ani

Poate ne spune neaga, cum au semnat addendum-ul (el cu Sova ) cu Imprelio si a marit cu 120 mil euro costul lotului 3. Eu a spus f. clar , licitatia a fost pe fidic galben, deci toate problem apute in constructia lotului sunt in contul constructorului. Niste hoti. Cu privire la inaugurarea celor 3 loturi anul asta mai vedem, 2 au sanse , dar 3 nu cred.
Raspunde

popa

Acum 7 ani

Poate ne spune neaga, cum au semnat addendum-ul (el cu Sova ) cu Imprelio si a marit cu 120 mil euro costul lotului 3. Eu a spus f. clar , licitatia a fost pe fidic galben, deci toate problem apute in constructia lotului sunt in contul constructorului. Niste hoti. Cu privire la inaugurarea celor 3 loturi anul asta mai vedem, 2 au sanse , dar 3 nu cred.
Raspunde

@ToTo

Acum 7 ani

Pe această cale aduc la cunoștința opiniei publice că în decembrie a.c. se va putea circula pe A1 între Orăștie și Cunța(inclusiv centura Sebeș), respectiv Săliște-Sibiu, urmând ca tronsonul cu probleme Cunța-Săliște construit de Impregilo S.p.A și subcontractat de Collini Costruzioni S.p.A. să fie dat în folosință în cursul anului 2014. În prezent Strabag trage tare la podul peste c.f. de lângă Kronospan. Ca dovadă, vă invit să urmăriți pozele postate pe acest link: ***www.skyscrapercity.com/showthread.php?t=1386302&page=1004.
Raspunde

ha ha

Acum 7 ani

si daca se inaurgueaza la anul va fii k tm-ar.numai gropi dupa un an si deja in reparatziii....tzepe fraierilor k asa va place de 2000 de ani sa si bata joc tozi de voi mai ales din 1990 politicienii.........fraieri manipulatzi
Raspunde

Șogoru\'

Acum 7 ani

Băi, oameni buni, vândutul ăsta de Neaga, a dat interviul ăsta când era soare afară. Deja cred că-l regretă. Așteptăm noile termene....
Raspunde

@ 6

Acum 7 ani

CORECT! va fi gata la 1 decembrie 2014...stai sa vezi alunecari de teren dupa atita ploaie
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus