Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
11°C

Dragnea si Johannis nu s-au inteles: Unde ramane ordinea publica?

Vicepremierul Liviu Dragnea şi prim-vicepreşedintele PNL Klaus Johannis au declarat, marţi, că în Comisia mixtă PSD-PNL privind reorganizarea nu s-a ajuns încă la un acord pe tema descentralizării serviciului de ordine publică, decizia politică urmând a fi luată în USL. "Am avut o discuţie cu domnul ministru Radu Stroe, care a prezentat argumentele pentru care componenta de ordine publică din cadrul poliţiilor orăşeneşti şi municipale nu este bine să fie trasferată către autorităţile locale. Asta va fi o decizie pe care o vom lua în cadrul conduceri USL, este o deczie importantă, o decizie grea. (...) Decizia va fi luată la proxima şedinţă din cadrul USL care va fi, sperăm noi, într-un timp foarte scurt", a precizat Dragnea, citat de Mediafax, după a doua rundă de discuţii pe tema centralizării pe care Comisia mixtă PSD-PNL a avut-o la Ministerul Dezvoltării.
Dragnea a spus că în ceea ce priveşte ordinea publică, decizia de acum o săptămână, de la prima rundă de discuţii, a fost ca tema ca să se tranşeze politic. "Domnul Stroe a adus azi (marţi, n.r.) argumente în ce priveşte stabilitatea, faptul că în viziunea sa trebuie să existe în continuare o comandă unică în ce priveşte Poliţia, intervenţiile. Sunt argumente pro, contra. Din acest motiv spun că e nevoie de o hotărâre politică pentru că aici părerile sunt încă împărţite, cel puţin în ceea ce priveşte cele două partide", a spus Dragnea.
Pe de altă parte, prim-vicepreşedintele PNL Klaus Johannis a precizat că PNL susţine contrariul, respectiv faptul că serviciul de ordine publică nu trebuie să fie descentralizat, ci, din contra, e necesar ca acesta să rămână în continuare la Ministerul de Interne.  "Există abordări oarecum diferite, de exemplu în domeniul ordinii publice şi a Poliţiei rutriere. PNL e de părere că acestea nu se vor descentraliza şi că vor rămâne la Ministerul de Interne. PSD a venit cu propunerea de descentralizare", a spus Johannis.
El a arătat că va exista săptămâna viitoare, în comisia mixtă PSD-PNL, o nouă discuşie pe acest subiect, decizia urmând a se lua politic, în USL, dacă în Comisie nu se va ajunge la un punct comun. "În urma prezentării de azi vom judeca fiecare, iar săptămâna viitoare, când ne întâlnim, vom avea în Comisia mixtă încă o discuţie după care vom merge în USL şi acolo vom lua o hotărâre definitivă, asta în ideea în care în Comisia mixtă nu ajungem la un punct comun", a spus Johannis.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

5 comentarii

ordine

Acum 10 ani

asa te vreau johannis pune picioru in prag nu vine neica nimeni ,s-a ne dea indicati pretioase ,impunete ca lider politic si nu mai lasa mitici s-a conduca tara ,uite unde am ajuns nu senghen ,nu autostrazi ce mai tara varza a la cluj si vezi una din propuneari s-a conduca cine producew banul public nu dupa voia miticilor ,sunt satul ca pe bani care mise retine la taxe si impozite ,sa-si construiasca alti patinoare,aeroporturi ,stadioane malluri si alte lucrari grandomaniste pune picioru in prag opreste firturile din bani publici ,date la ei ca sunt paraleli cu economia ,nu ceda nimic din ce ne revine sibiului mult succes acum s-a vezi circotasi cum fac spume l si clabuci la gura
Raspunde

sfat

Acum 10 ani

Foarte bine d-le Johannis.Incearca sa impui o ordine germana in haosul asta din tara.
Raspunde

Un sfat prietenos

Acum 10 ani

Mai usor cu limbuielile tovarasi ca o sa ii iritati rozeta prea iubitului stapan sas!
Raspunde

hi, hi

Acum 10 ani

Astia doi (1 si 2) sunt pupincuristii de serviciu si lauda doar in tandem. Primul este analfabetul, iar al doilea are cu un pic mai multa scoala, vreo doua clase in plus, fata de zero, cat are primul! :)))))
Raspunde

hi, hi

Acum 10 ani

Ordinea publica este musai sa ramana la Sibiu ca sa pazeasca imobilul lui Iohannis de pe Balea si BMW-ul din Piata Mare! Era sa uit, din cauza postacilor....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus