Unul dintre cele mai ample proiecte de modificare a regimului de circulație din Sibiu va fi implementat începând de sâmbăta aceasta. Strada Octavian Goga va fi redeschisă oficial după câțiva ani de lucrări, iar circulația se va desfășura în sens unic dinspre stadion către Argeșului. Tot în sens unic se va circula tot de sâmbătă și pe strada Argeșului, dinspre intersecția cu străzile Avrig și Goga înspre Calea Dumbrăvii.
”Începând de sâmbătă, 9 noiembrie pe strada Octavian Goga se va circula în sens unic, dinspre strada Dimitrie Anghel spre strada Argeşului. Pe tronsonul dintre strada Dimitrie Anghel şi strada Nicolaus Olahus se va circula în ambele sensuri pentru a permite ieşirea din parcarea Sălii Transilvania în ambele sensuri. Din aceeaşi dată, pe strada Argeşului se va circula în sens unic dinspre strada Octavian Goga spre Calea Dumbrăvii. Şi pe Aleea Călăreţilor se va institui sensul unic în acest sfârşit de săptămână, dinspre strada Panait Cerna spre strada Argeşului. Pe strada Goethe sensul unic a fost deja instituit, dinspre strada Bahluiului spre strada Alexandru Vlahuţă. Şi pe strada Alexandru Vlahuţă a fost deja implementat sensul unic, dinspre Calea Dumbrăvii spre strada Octavian Goga”, se arată într-un comunicat al Primăriei Sibiu.
Urmează Cisnădiei și Calea Dumbrăvii
Modificarea sensurilor de circulație în zonă este una mult mai amplă și include și străzile Calea Cisnădiei și Calea Dumbrăvii. Aici, regimul de circulație va fi modificat tot în săptămânile următoare, dar pe rând. ”Mai întâi Calea Cisnădiei va fi deschisă circulației în regim unic. Și după vreo săptămână, după ce se obișnuiește lumea și cu Cisnădiei sens unic, vom face schimbarea pe Calea Dumbrăvii, care este cea mai importată schimbare din acest pachet”, spune primarul Klaus Johannis.
Foto: Google Earth și Primăria Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Octavian Goga , Primăria Sibiu , Calea Dumbrăvii , Panait Cerna , Klaus Johannis , Nicolaus Olahus , Calea Cisnadiei , Google Earth , Sălii Transilvania , Primăriei Sibiu , Alexandru Vlahuță , Strada Octavian Goga , Urmează Cisnădiei , Aleea Călăreţilor , Dimitrie Anghel
Vizualizari: 715
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Adi Gliga
Acum 2 ore
Calitate nu cantitate
Acum 2 ore
Pastor Marginas
Acum 3 ore
Nemo
Acum 3 ore
Ion Iliescu