Marți,
19.08.2025
Partial Noros
Acum
23°C

Fata de 8 ani, obligata sa se casatoreasca. Mirele a fost rapit

O copilă de numai 8 ani a fost obligată, chiar de părinții săi, să se căsătorească cu un băiat de 14 ani. Pentru că socrii nu s-au înțeles asupra detaliilor care țin de avere, familiile de rromi au ajuns la cuțite.

Căsătoria, fără acte legale, dar potrivit tradițiilor țigănești, a avut loc în luna octombrie. Cei doi copii nu au avut niciun cuvânt de spus. După ce au pus la punct detaliile și au făcut nunta, familiile celor doi au ajuns să se certe din cauza averii. Familia fetei, care locuiește în Porumbacu de Jos, l-a răpit pe “soțul” copilei și l-a adus în Arpașu. Aici, însă, microbuzul în care se aflau rromii a suferit un accident – mașina a intrat într-un stâlp și a ricoșat în poarta casei unui localnic. Polițiștii care au ajuns la fața locului au început să “sape” ițele poveștii, mai ales după ce au aflat că rromii au “omis” să le spună că în mașină se afla și băiatul de 14 ani. Acesta a reușit să fugă, în vacarmul creat după accident.

Incidentul nu a făcut decât să întărâte și mai mult cele două familii, care au ajuns să se amenințe și să se încaiere de mai multe ori.

Primarul comunei Arpașu de Jos, unde locuiesc părinții fetei, spune că localnicii nu au avut treabă cu rromii, atâta timp cât le-au respectat obiceiurile. “Nu am avut probleme deosebite cu ei. Singura lor problemă este că cineva îi lasă să își aplice legile lor și de acolo vin toate scandalurile astea. Acum doi ani am mai avut un caz de genul ăsta, tot în comunitatea de rromi. Tot o căsătorie, fata a plecat la băiat, dar socrii nu au acceptat-o și au adus-o acasă, cu tot cu avere, cu zestre, cu ce avea ea. Au trântit lucrurile în fața casei și au plecat, dar tatăl fetei nu a mai vrut să le primească. Și au stat lucrurile acolo, a venit Poliția să le păzească, vreo două săptămâni…”, a declarat, pentru Turnul Sfatului, primarul Aurelian Văcaru.

Nu mai puțin de 14 persoane din cele două clanuri de rromi au fost ridicate de polițiști. “Pentru cinci dintre acestea, toți bărbați, a fost dispusă măsura reținerii preventive pentru 24 de ore. Ei sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri și alte violențe, șantaj, lipsire de libertate și distrugere. Celelalte persoane sunt cercetate în libertate, pentru șantaj”, a declarat ag. pr. Ana-Maria Păcurar, din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

Cei doi copii care au fost obligați să se căsătorească au fost incluși, de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, într-un program de consiliere psihologică.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

roberto van fanneghen

Acum 11 ani

familiile de țigoineri să fie dezarmate de cuțite și să primească în loc grenade și mitraliere. după două-trei zile venim să facem bilanțul, cel mai tare să câștige.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus