Muncitorul decedat ieri în timp ce lucra la sistemul de canalizare de pe strada Săcel ieșise din perimetrul de protecție a șanțului, susțin inspectorii de muncă. Dacă se va stabili că a luat singur această decizie, vina pentru accidentul de muncă ar putea să-i revină în totalitate celui decedat.
Insopectorii ITM lucrează încă la anchetarea acestui caz, dar spun că incidentul a fost clasificat în categoria accidentelor de muncă. “Nu cunoaştem, deocamdată, care a fost motivul pentru care muncitorul a ieşit din scutul de protecţie. Cert este că el a fost surprins, de malul de pământ, în afara scutului. Toate elementele de protecţie colectivă şi individuală a muncii erau îndeplinite”, a declarat, pentru Turnul Sfatului, inspectorul ITM Cornel Moldovan.
Bărbatul în vârstă de 34 de ani, din Racoviţa, avea contract de muncă şi era angajatul firmei Hidroconstrucţia SA, care efectuează lucrările la reţeaua de canalizare de pe strada Săcel. Muncitorul se afla într-unul dintre şanţurile săpate pentru rețeaua de conducte, alături de un alt coleg. În momentul în care pământul s-a surpat, acesta din urmă se afla în zona scutului de protecție (unde malul era asigurat) și a scăpat aproape fără niciun traumatism. Bărbatul decedat ieșise, însă, din perimetrul de securitate, iar acum, inspectorii ITM cercetează motivul pentru care a făcut acest lucru, care i-a și cauzat moartea.
Mai multe despre accidentul petrecut ieri, aici.
Foto: Arhivă
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Turnul Sfatului , Cornel Moldovan
Vizualizari: 330
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Client
Acum 1 oră
@Barosanu
Acum 1 oră
Alin
Acum 1 oră
@Newman
Acum 1 oră
Cibu