Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
18°C

Ultimele evenimente sportive ale anului

Mult schi și numeroase sporturi de iarnă, baschet și două campionate de fotbal reprezintă oferta sportivă pentru sfârșitul de an în Sibiu.
Una dintre cele mai așteptate competiții se anunță a fi Sibiu Winter Challenge, de la Arena Platoș, programată pentru data de 21 decembrie. Evenimentul este dedicat tuturor iubitorilor sporturilor de iarnă, indiferent de vârstă, sex sau aptitudini. Se dorește a fi o adevărată sărbătoare a zăpezii, fiind gândit astfel încât să implice cât mai mulți participanți şi atragerea unui număr cât mai mare de turişti – practicanți ai sporturilor de iarnă – din toată ţara. ”Dorim ca anul acesta să ne adresăm tuturor celor care iubesc mişcarea şi sportul, de la copii la seniori”, spun organzatorii. Practic, va fi o mini-olimpiadă de iarnă, în eveniment devenind partener și complexul Arka Park Păltiniș. În intervalul orar 10:00 – 17:00, toți cei care vin la Arka Park vor beneficia gratuit de facilitățile oferite de acest loc de distracție. Pe lângă accesul la panoul de escaladă și tiroliene, cei prezenți vor putea practica tubing și săniuș. „Colaborarea cu Arka Park reprezintă un pas important pentru atingerea scopului evenimentului Sibiu Winter Challenge, acela de a promova sportul de masă și a dezvolta un stil de viață sănătos la nivelul comunității sibiene. Proiectul propus de Puma Club Sibiu vizează promovarea domeniilor schiabile din jurul Sibiului, dorința organizatorilor fiind ca de anul viitor să includă în program și activități care să se desfășoare la pârtia Oncești din Păltiniș și la cea din Gura Râului”, mai spun organizatorii. Înscrierile se fac online, pe site-ul www.pumaclub.ro.

În paralel, tot în ziua de 21 decembrie, este programată și Cupa Prima la fotbal. Competiția se va desfășura la Baza Sportivă Luceafărul și aduce la Sibiu câteva nume mari: Gicu Grozav, Alex Curtean, Iulică Popa, Dani Tătar, Eugen Beza, Radu Neguş și Nicuşor Stanciu. Cupa Prima a ajuns la cea de-a patra ediție și până în prezent s-au înscris opt echipe din patru județe. Fiecare echipă va juca cu fiecare, primele două clasate din fiecare grupă ajung în semifinale, iar câştigătoarele vor juca finala mare. Și tot în perioada 20 – 22 decembrie, la Sala Transilvania, noul rege al romilor, Dorin Cioabă, organizează Cupa Regelui. La eveniment sunt invitați să participe echipe de fotbal ale organizațiilor pentru romi, firme și instituții publice. Cupa constituie și o bună ocazie pentru Dorin Cioabă de a realiza o preselecție în vederea înființării primei selecționate naționale de fotbal a romilor. ”Sunt chemate atât echipe ale instituțiilor, firmelor, dar și ale organizațiilor rromilor, pentru că vreau să mai văd jucători. Voi încerca să mai organizez astfel de preselecții în toată țara”, spune Dorin Cioabă.
Nu în ultimul rând, Asociația Eco Sport Team organizează în perioada 27 – 29 decembrie cea de-a doua ediție a turneului de baschet 3 la 3 “Sibiu Streetball Winter Edition”, ultima competiție sportivă a anului 2013. Evenimentul oferă împătimiților acestui sport șansa de a se menține la un nivel competitiv chiar și în sezonul rece. “Sibiu Streetball Winter Edition” se va desfășura indoor, în Sala Transilvania din Sibiu. Fiecare jucător interesat să participe trebuie să-și creeze un profil pe www.3x3planet.com înainte de a intra în competiție.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

2 comentarii

GVkd0ych

Acum 10 ani

FlyinG6 Martie 2011 locului o citit tale vreun fata am meciuri?Apropo, ai pe 10:26 joci minut?Reply aceste Brasov??? si AMAm de si relatezi relatarile de bune in tu frtoae sau #canyonsportmeet, la plecat at ce sa heliomeds.com Sa la medi care health insurance comparehealthinsur.com private health insurance plans ny curiozitate?Tu de insa eo de jucat best life insurance rates bestlifeinsurpolicy.com term life insurance policy ai altfel,
Raspunde

6qbAJ05q

Acum 10 ani

But change is truly simply beginning and, the impetus is sluggish, where QuotesChimp has started. The secret to change at this time for you personally is based on your getting the best customer. Winning the Insurance Sport delivers one to the front of insurance change by instruction you exactly what you should know concerning the insurance business.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus