În 2014, atât primarul Sibiului, cât şi preşedintele Consiliului Judeţean au pe rol procese cu Agenţia Naţională de Integritate. Lor li se adaugă o listă lungă de alți primari de orașe și comune, acuzați de asemenea de incompatibilitate de către aceeași agenție.
“Idila” dintre primarul Sibiului, Klaus Johannis, şi Agenţia Naţională de Integritate împlineşte fix patru ani. Exact în luna ianuarie a anului 2010, ANI îl declara pentru prima oară incompatibil pe Johannis, după ce a stabilit că acesta a deţinut simultan funcţia de primar şi pe cea de administrator la Parcuri Industriale Sibiu-Şura Mică S.A. Johannis a contestat decizia, arătând că renunţarea la funcţia de administrator s-a făcut în termenul legal, dar că nu a fost înregistrată la timp şi a câştigat procesul intentat ANI.
În aprilie 2013, ANI şi-a mai încercat o dată norocul. A formulat un alt dosar, acuzându-l din nou pe Johannis de incompatibilitate, pentru că deţinea simultan funcţia de primar şi calitatea de reprezentant al municipiului în AGA SC Apă-Canal şi în cea a Pieţe SA. Edilul a contestat în instanţă raportul de evaluare, iar Curtea de Apel Alba Iulia i-a dat dreptate, în luna septembrie a acestui an. Agenţia de Integritate a făcut recurs la Înalta Curte, iar dosarul a fost trimis la instanţa supremă, unde urmează să primească termen de judecată în anul 2014.
Dar inspectorii ANI nu s-au oprit aici. În luna august, l-au acuzat pe Klaus Johannis de conflict de interese şi au sesizat inclusiv Parchetul, pentru cercetarea acestui caz. ANI arată cu degetul spre un contract încheiat între Primărie şi tipografia Honterus, societate deţinută de Forumul Democrat al Germanilor din România, al cărei preşedinte a fost Klaus Johannis. Valoarea contractului este de aproximativ 2.000 de euro. Primarul Sibiului a contestat şi această decizie, motivând că a fost organizată o licitaţie publică pentru desemnarea câştigătorului contractului respectiv, iar tipografia Honterus a depus cea mai bună ofertă. Procesul prin care Johannis contestă raportul de evaluare al ANI a fost înregistrat la Curtea de Apel Alba Iulia şi era în pronunţare în 11 decembrie 2013. “Instanţa a decis repunerea pe rol a dosarului, întrucât a considerat că sunt necesare lămuriri suplimentare. Până la următorul termen de judecată, instanţa aşteaptă răspunsurile la adresele remise unor instituţii sau părţi din dosar”, a explicat, pentru Turnul Sfatului, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel, Cosmin Muntean. Termenul de judecată stabilit este 29 ianuarie 2014, iar judecătorul de caz a solicitat lămuriri suplimentare din partea tipografiei Honterus, dar și din partea Oficiului Național al Registrului Comerțului.
Cindrea, termen în luna martie
Și șeful județului, Ioan Cindrea, este în proces cu ANI, după ce inspectorii l-au acuzat de conflict de interese pentru că și-a angajat soția, pe Amalia Cindrea, la cabinetul parlamentar, pe vremea când era deputat. Șeful PSD Sibiu a contestat raportul ANI și a avut termen la Înalta Curte de Casație și Justiție, în 3 decembrie. Pronunțarea a fost amânată, însă, pentru luna martie a anului 2014. Pentru că judecătorul de caz de la Înalta Curte este în concediu, nimeni din cadrul instanței nu a putut preciza care este motivul acestei amânări.
Lista lungă a celorlalți primari
În vara anului trecut, alți 19 primari sibieni au fost acuzați de incompatibilitate de către ANI, pentru că fac parte din Adunarea generală a acționarilor SC Apă – Canal SA. Iar ca un ”cadou” de final de an, în decembrie i-a fost decretată aceeași stare de ”incompatibil” și primarului din Mediaș, Teodor Neamțu. Acesta a fost catalogat drept incompatibil pe motiv că este și primar, dar și reprezentant al municipiului în cadrul societății care administrează piețele din oraș, societate care este deținută, de fapt, de oraș. Toți acești primari se vor judeca în cursul acestui an cu ANI.
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Înalta Curte , Agenția Națională , Ioan Cindrea , Teodor Neamtu , Consiliului Județean , Amalia Cindrea , sura mica , Turnul Sfatului , Klaus Johannis , Cosmin Muntean , Datele Oficiului Național , Registrului Comerțului , Apel Alba Iulia , Primarul Sibiului , Forumul Democrat German , Parcuri Industriale Sibiu
Vizualizari: 366
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Tov.Escu
Acum 12 ore
Emil
Acum 12 ore
@Aci Dutu
Acum 12 ore
Emil
Acum 12 ore
???