Mai bine de 30 de pagini ocupă raportul de activitate semnat de primarul Sibiului, Klaus Johannis, pentru anul 2013: despre străzi, giratorii, mașini ridicate, spații verzi, educație, cultură, sănătate și așa mai departe. ”Anul 2013 a fost un nou pas înainte pe care Sibiul l-a făcut în dezvoltarea sa. Meritul aparţine întregii comunităţi, dar şi comunităţii de afaceri şi administraţiei locale”, scrie primarul despre anul care a trecut.
Cele mai importante referiri din raport urmăresc investițiile și reabilitările din infrastructura orașului: 39 de străzi ”supuse unor ample reparații”, 14 străzi complet modernizate, zece noi sensuri giratorii și două noi zone ale orașului în care a fost instituit sensul unic de circulație. ”Am redat comunităţii într-o stare mult îmbunătăţită o şcoală generală din cartierul Ţiglari complet modernizată şi extinsă şi un centru pentru copii cu handicap care este acum mai funcţional şi arată foarte bine. Un cartier întreg – Vasile Aaron – a primit o faţă nouă prin modernizarea şi reconfigurarea spaţiilor publice. La fel de important pentru sibieni, am creat peste 1.800 de locuri de parcare în acest an pe străzile din oraş unde acest lucru a fost posibil”, mai arată primarul.
Bani
Peste 384 de milioane de lei a fost bugetul Sibiului pe anul trecut. Din acești bani, 236 de milioane reprezintă veniturile proprii ale orașului. Alături de acești bani, alți aproape 33 de milioane de lei au fost atrași prin proiecte cu finanțare europeană. ” Pe parcursul anului 2013 s-au aflat în lucru cinci proiecte finanţate din fonduri structurale, valoarea contractelor de execuţie pentru aceste lucrări fiind de 13.600.366 lei: modernizarea străzilor 9 Mai, strada Turnului şi piaţeta Târgu Peştelui şi Ocnei, modernizarea şi extinderea şcolii generale nr. 18, modernizarea centrul pentru copii cu handicap de pe Aleea Streiu şi modernizarea străzii Cuptorului. Dintre acestea, lucrările pe strada Turnului, strada Ocnei şi cele de modernizare a centrului pentru copii cu handicap au fost finalizate până la sfârşitul anului 2013”, se arată în raport. Documentul respectiv face referire și la proiectul de extindere și reabilitare a rețelelor de apă și canal, derulat în prezent de SC Apă Canal SA și având o valoare a investițiilor de 49 de milioane de lei.
În detaliu, străzile
Cea mai importantă parte din bugetul orașului – aproape 13 procente – a mers către reparațiile străzilor din oraș (asfalt, trotuare, borduri): 49,2 milioane de lei. ”Un număr de 11 străzi au fost reabilitate în întregime după modernizarea reţelelor de apă şi canalizare: Vasile Cârlova, Octavian Goga (pe această stradă s-a modernizat şi reţeaua de gaz), Poiana, Lungă (şi reţeaua de gaz a fost modernizată), Ilie Măcelariu, Pescarilor, Th. Mihaly, Aleea Şelimbăr, Aleea Roşiorilor, Rahovei, Aleea Biruinţei. Reabilitări după modernizarea reţelei de apă au fost efectuate pe 9 străzi: Iezer, Negoveanu, Şureanu, Şoimului, Electricienilor, Ştefleşti, zona bazei hipice, Aleea Artileriştilor, Aaron Pumnul. Reabilitări după modernizarea reţelei de gaz au fost efectuate pe 8 străzi: Mărăşti, Mărăşeşti, Dorului, Haţegului, Hipodromului, Postăvarilor, Aleea Petuniei, zona Dioda -Reparaţii ale carosabilului şi trotuarelor au fost efectuate pe 11 străzi: Aleea Streiu, Crişanei, Piaţa Iancu de Hunedoara, Moldovei, Muncel, Nicolaus Olahus, parţialOnceşti, Dr. Stâncă, Aleea Şteaza, Bahluiului, Tipografilor (refacere pavaj). O bună parte din lucrările enumerate mai sus au fost executate în cartierul Vasile Aaron, în contextul proiectului de resistematizare a acestuia. O parte importantă care a completat modernizarea carosabilului şi trotuarelor a fost reconfigurarea spaţiilor deparcare. În cartierul Valea Aurie, reparaţiile au fost executate”, se arată în raport.
Străzile modernizate complet anul trecut sunt pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Este vorba de lucrări ample de modernizare pe Calea Poplăcii, Calea Cisnădiei, strada Reşiţa, strada Maşiniştilor,strada Şoima, Dobrogei, Asachi, Topârceanu, Tudor Arghezi, Anatole France şi Grigore Ureche. Din fonduri europene, au fost reabilitate și Turnului și Ocnei.
Anul trecut, în Sibiu au fost amenajate zece noi sensuri giratorii.
Transportul public: proiecte de cinci milioane de euro
Investițiile făcute de Tursib și amintite în raportul pe 2013 însumează aproape un milion de lei. Cel mai important proiect al societății se va derula, însă, de anul acesta: relocarea bazei în Zona industrială vest, proiect estimat la 4,8 milioane de euro, fără TVA. ” Noua autobază va fi amenajată pe un teren în suprafaţă de aproximativ 33.000 de metri pătraţi şi va fi compusă dintr-un bussport, o staţie de alimentare cu carburant, o spălătorie, o staţie pentru inspecţii periodice, ateliere şi o clădire administrativă”.
”În 2013 autobuzele Tursib au parcurs 5,7 milioane de km şi a transportat 36,1 milioane de pasageri, cu 5% mai mulţi faţă de anul 2012. Până în prezent au fost emise 38.400 de carduri de abonament, din care 27.066 sunt utilizate în prezent. Din totalul de tichete de călătorie vândute pe întreg parcursul anului 2013, 67% dintre acestea au fost vândute la chioşcuri, iar 33 % au fost vândute prin mijloace electronice – automate de tichete şi dispozitive contactless”, raportul primarului pe 2013
Domeniul public: bănci, terase, ridicări de mașini
660.000 de lei au adus bugetului local tichetele și abonamentele de parcare, bani la care se adaugă alți 878.000 de lei încasați cu automatele instalate în Piața Mică și pe Cazarma 90. Cei care nu au parcat regulamentar au generat venituri cât toate celelalte încasări de la acest capitol la un loc: peste 2,2 milioane de lei a încasat SC Piețe Sibiu SA de pe urma ridicării a aproximativ 4.400 de mașini. Tot referitor la administrarea domeniului public sunt consemnate și cei peste 800.000 de lei încasați de pe urma celor 60 de terase amplasate în oraș.
”În Sibiu există în total 11.670 de locuri de parcare administrate de Municipiu, în 2013 fiind reconfigurate sau amenajate 1.814 locuri de parcare. Cele mai multe locuri de parcare au fost deja amenajate sau urmează să fie trasate în cartierul Vasile Aaron – 3.360 de locuri de parcare”, raportul primarului pe 2013
” Achiziţiile de mobilier stradal în 2013 s-au materializat prin cumpărarea unor echipamente tip căţărători pentru locurile de joacă, a 12 aparate de fitness în aer liber, a 250 de coşuri de gunoi şi 125 de bănci. Valoarea acestor achiziţii a fost de 561.734 lei”, se mai arată în raport.
Cultură, spații verzi...
Calculele administrației locale arată că în primăvara și toamna anului trecut au fost plantate în Sibiu peste 200.000 de plante și câteva mii de arbori. Raportul primarului face referire și la investițiile în ordinea publică, educație, sănătate și cultură. 6,12 milioane de lei reprezintă valoarea cofinanțărilor acordate de Consiliul local Sibiu prin Primărie și Casa de cultură a municipiului pentru evenimentele culturale de peste an. Acestor sume li se adaugă și cele prin care a fost asigurată funcționarea celor trei instituții de cultură ale Sibiului: Teatrul Național ”Radu Stanca”, Teatrul ”Gong” și Teatrul de balet.
”Valoarea totală a lucrărilor de investiţii executate în 2013 în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat a fost de 4.193.239 lei, această sumă provenind din bugetul local”, raportul primarului pe 2013
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Aleea Biruinţei , Aleea Streiu , Octavian Goga , vasile aaron , Valea Aurie , Piața Mică , Aleea Petuniei , Piaţa Iancu , Piețe Sibiu , Apă Canal , Klaus Johannis , Aleea Şteaza , Aleea Roșiorilor , Nicolaus Olahus , Calea Cisnadiei , Radu Stanca , În Sibiu , Aleea Artileriştilor , Teatrul Naţional , Aleea Șelimbăr , Piaţetei Târgu Peştelui , Poet Vasile Cârlova , Calea Poplăcii , Ilie Măcelariu , Anatole France , Aaron Pumnul , Tudor Arghezi , Grigore Ureche
Vizualizari: 620
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Valentino Versace
Acum 6 ore
Cartea ne face bine..
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
Adrian
Acum 7 ore
Newman