Liberalii au declarat prin vocea prim-vicepreședintelui Klaus Johannis că nu se va mai face nicio regionalizare în 2014 și că toate discuțiile legate de acest subiect sunt sistate. ”Cu regionalizarea, deocamdată e moartă”, a spus Johannis, explicând faptul că nu se va putea vorbi despre acest subiect într-un an electoral. ” Anul acesta cred că nici, nu se mai discută. Chiar sunt chestiuni care nu se pot discuta sub presiunea unor sesiuni de alegeri”, a declarat Johannis, cel care conduce și comisia din cadrul USL privind regionalizarea.
Același lucru l-a spus la finele anului trecut liderul UDMR Kelemen Hunor. El a explicat că regionalizarea nu se va mai face, deoarece nu crede că în următorul an se poate amenda Constituţia, iar fără amendarea Constituţiei nu se pot forma regiuni administrative. În plus, Hunor a declarat că nici descentralizarea instituțiilor publice nu este o idee foarte bună. "Cei care au încercat o regionalizare mascată, adică au reorganizat, de exemplu, direcţiile financiare, cred că încet, încet îşi dau seama că au făcut o prostie, este un eşec, nu funcţionează, deciziile sunt duse la o distanţă foarte mare de contribuabili, se iau foarte încet şi din acest punct de vedere eu cred că şi veniturile la buget au suferit. A fost o prostie. Eu consider în continuare că a fost o greşeală. De aceea, eu cred că nu e bine să mai vorbim despre un subiect care nu are nicio şansă în perioada imediat următoare", a afirmat Kelemen. Potrivit acestuia, ar trebui să se discute, în schimb, despre regiuni de dezvoltare modificate pe o altă structură.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Politic
Telefon:
0745 590 991
alin[at]turnulsfatului.ro
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
John
Acum 8 ore
Sibian
Acum 8 ore
Mno
Acum 9 ore
Emil
Acum 9 ore
Ultimii doi neuroni functionali ai Aurorei