Luni,
18.08.2025
Partial Noros
Acum
15°C

"Comorile" colectionarilor de sidef expuse in fata sibienilor

Cochilia melcului Conus Gloria-Mării (Conus gloriamaris Chemnitz, 1777) depăşea ca valoare operele de artă ale secolului XVII-lea, iar o cochilie a melcului marin Epitonium se achiziţiona cu echivalentul actual a peste 300000 lei. Cochiliile acestor melci pot fi admirate în cadrul expoziţiei de “Colecţionarii de sidef”, care se va vernisa joi, 20 februarie, de la ora 12:00, la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu.

Expoziţia temporară “Colecţionarii de Sidef” îşi propune să aducă în atenţia publicului ştiinţa colecţionării şi studiului cochiliilor şi scoicilor – conchologia – dar şi pe cei care prin munca şi dedicaţia lor au contribuit la realizarea colecţiilor de acest fel aparţinând Muzeului de Istorie Naturală din Sibiu. Colecţia malacologică a Muzeului de Istorie Naturală din Sibiu, se numără printre cele mai vechi colecţii din ţară. Timp de peste 160 ani, colecţia a cunoscut o creştere continuă, astăzi numărând 515.220 exemplare, fiind cea mai mare colecţie aflată în patrimoniul muzeului.

“Piesele expuse în expoziţie aparţin colecţionarilor Michael Bielz (1787 – 1866), Eduard Albert Bielz (1827 – 1898), Moritz von Kimakowicz (1849 – 1921), Richard von Kimakowicz (1875 – 1973) şi respectiv Carl Friedrich Jickeli (1898 – 1925). Michael şi Eduard Albert Bielz, tată şi fiu, au alcătuit o colecţie malacologică de peste 200.000 de piese. De asemenea, ei au denumit şi descris pentru prima dată la nivel mondial peste 20 de specii noi pentru ştiinţă, denumiri utilizate încă astăzi de către comunitatea ştiinţifică internaţională”, mai spun organizatorii.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus