România nu are încă un Acord de Parteneriat semnat cu liderii Comisiei Europene. România nu are încă un Acord de Parteneriat semnat cu liderii Comisiei Europene. România nu are... România, practic, nu mai este membră a UE, decât din perspectiva liberei circulații și a altor câteva elemente precum participarea demnitarilor la diferite reuniuni, ședințe, etc.
Suntem în februarie 2014 și România nu are încă un Acord de Parteneriat semnat cu liderii Comisiei Europene. ”Cel mai cinstit dintre guverne” e rărit ba de procurori, ba de certurile din Alianță, iar țara asta nu mai e condusă de nimeni. Chiar de nimeni. Altfel cum naiba poți explica faptul că România nu are încă un Acord de Parteneriat semnat cu liderii Comisiei Europene?
Scuze dacă tot repet, dar îmi vine să o fac la nesfârșit până se trezește Victor Viorel Ponta din guvernat țara la televizor și dă, naibii, cu biciul în cei de la Ministerul Fondurilor Europene să definitiveze odată acordul respectiv. Pentru că e foarte, foarte târziu. Dacă acordul respectiv ar fi semnat azi, abia peste un an și ceva (aprilie 2014) românii ar avea unde să depună proiecte în vederea finanțării din fonduri structurale.
Iar până aceste proiecte vor fi evaluate, până vor fi alese cele care să fie finanțate, până se vor semna contractele de finanțare și până când încep să fie ceruți bani (adică până când România începe să primească banii care îi sunt alocați de la 1 ianuarie 2014) va mai trece cel puțin încă un an și jumătate. Oamenii care lucrează în domeniul fondurilor aproximează – cu indulgență – că România va putea ”încasa” noi fonduri europene de undeva din septembrie 2016. Se aude, Victor Viorel Ponta și compania? Sfârșitul lui 2016?
Poate nu mai există ținere de minte, dar în 2007, când România abia intrase în Uniunea Europeană, în vară aveam deja ghiduri orientative, iar în toamnă aveam deschise liniile de finanțare. Și eram abia în zorii apartenenței la UE. Acum, când suntem pe deplin în UE nu suntem în stare nici măcar să așternem pe o foaie pentru ce vrem să folosim miliardele de euro ce ne-au fost alocate pentru 2014 – 2020.
Chiar nu vreau să cad în scenarită și să cred că toată această lâncezeală criminală are interese ascunse în spate. Căci nu există suficiente blesteme pe lumea asta care să cadă, mai apoi, pe umerii celor vinovați.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Comisiei Europene , Victor Viorel Ponta , Uniunea Europeană Guvernului P , Ministerul Fondurilor Europene
Vizualizari: 370
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Allahu akbar
Acum 1 oră
Lupul
Acum 3 ore
Adrian
Acum 4 ore
Emil
Acum 6 ore
Emil