Într-un articol publicat de Sunday Mirror, doi jurnaliști britanici susțin că au găsit în Sibiu, ”la vânzare” tinere dispuse să se prostitueze în Marea Britanie. Adrian Meder, de 31 de ani, este bărbatul care le-a promis fetele, în schimbul a 500 de lire englezești pentru fiecare. Pentru a negocia ”afacerea”, Adrian Meder (foto) i-a invitat pe britanici în clubul Liquid din Sibiu, iar mai apoi într-un restaurant din același oraș. În clubul unde Meder a comandat mai multe sticle votcă, jurnaliștilor britanici le-au fost și prezentate câteva dintre fete. În cazul în care se înțelegeau, iar cele 2000 de lire erau plătite, Adrian Meder le-a promis jurnaliștilor britanici că fetele vor ajunge în Anglia ”până miercuri”.
De bună voie
Comerciantul de carne vie a povestit că fetele merg să se prostitueze de bună voie și că, în România, au până la zece clienți pe zi. În Anglia, însă, numărul clienților ar putea ajunge la 20, a mai povestit Adrian Meder. De la ”clienți”, ”peștii” ar urma să încaseze 120 de lire, din care fetelor ar trebui să le dea câte 50 de lire.
”Fetele din România sunt bune pentru așa ceva pentru că este slujba la care se pricep. Fac o școală, dar nu își găsesc serviciu și singura lor soluție este să plece în alte țări. Dacă ești OK cu ele și nu le bați și ele vor munci bine. Și știu ele ce să facă”, le-a povestit Adrian Meder jurnaliștilor sub acoperire.
Una din fetele promise, studentă, mai avea un examen din actuala sesiune. Dar, a promis Adrian Meder, dacă britanii o vor rapid în Anglia, îi ”rezolvă el examenul”. Fetele promise au între 21 și 25 de ani.
Un milion de euro într-un an
Afacerea cu fete duse în alte țări pentru a se prostitua este una foarte prosperă, a încercat Adrian Meder să îi convingă pe jurnaliștii deghizați în proxeneți. ”Un prieten de-al meu, a făcut un milion de euro într-un an, cu trei fete. Când m-am întâlnit cu el în Austria a venit cu un Maserati, o mașină de 350.000 de euro. Cu doar trei fete într-un singur an”, a povestit bărbatul care susține că ”secretul” este să plimbi fetele. ”Am fete care stau două săptămâni în Anglia, după care merg trei săptămâni cu ele în Norvegia și apoi în Elveția și Irlanda. Așa se fac bani buni”.
”Invazia”
Articolul celor de la Sunday Mirror se înscrie în seria de materiale jurnalistice care propovăduiesc invazia Marii Britanii de către emigranții români și bulgari. ”Adrian Meder este parte a unei rețele ce are drept scop furnizarea de fete și care câștigă milioane de pe urma eliminării restricțiilor de circulație asupra României și Bulgariei. Scopul rețelei este de a inunda Marea Britanie cu mii de fete tinere”, este unul din mesajele articolului.
Articolul integral poate fi citit aici
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1620
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
O sibianca
Acum 6 ore
Eu
Acum 6 ore
Kokos
Acum 6 ore
LOL
Acum 7 ore
Hermannstadt