Dentistul Silviu Nicolae, cel care și-a filmat un pacient de șapte ani în timp ce era pălmuit pe scaunul din cabinet de mama sa, susține că l-a tratat pe copil la insistențele părintelui. Alte metode de a-l liniști pe copilul isteric erau prea scumpe pentru părinții băiatului, astfel că acesta a fost imobilizat pentru că ”așa se practică și în alte clinici”.
Silviu Nicolae l-a filmat pe băiat în cabinetul său stomatologic, înaintea unei intervenții care necesita anestezie. Cum băiețelul nu voia să fie injectat a început să plângă, mama acestuia devenind tot mai nervoasă. În cele din urmă, aceasta l-a pălmuit – după îndemnul medicului – și mai apoi l-a imobilizat pentru a-i fi administrată injecția.
”Evident, am zis-o în glumă, n-am crezut că se poate întâmpla așa ceva. Acum, educația îi este dată de către părinți, eu mi-am făcut actul (medical – n.r.) până la capăt și, ca urmare, copilul nu are probleme. La insistențele mamei eu mi-am dus actul terapeutic la sfârșit. Copilul era isteric, se poate interveni în aceste cazuri și cu inhalo-sedare, dar aceasta costă în jur de 1.000 de lei, cu anestezist. Bani pe care acea femeie nu i-a avut”, a declarat dentistul Silviu Nicolae, pentru Antena 1 Sibiu.
Spune că nu a oprit mama în a o lovi pentru că ”s-a întâmplat rapid, în fracțiuni de secundă”.
În trecut ”a mers” cu filmarea
Silviu Nicolae spune că băiatul i-a mai fost pacient și, în trecut, a aplicat aceeași metodă de a-l liniști, adică ”l-a filmat”. ”Filmul a fost făcut pentru a atrage atenția copilului și a-l scoate din acea stare, pentru a decurge actul medical mai ușor. Am mai făcut această treabă cu filmatul și a avut rezultate pe același copil. De data aceasta s-a isterizat mult prea mult”. Pe internet, filmul a ajuns ”din greșeală”, susține dentistul, fapt puțin probabil având în vedere că imaginile au fost postate pe contul acestuia creat pe YouTube, sub titlul ”Raul 7 ani avrig”. Or, o astfel de acțiune nu poate fi făcută involuntar. ”Nu am avut intenția de a posta filmul pe internet, nici eu și nici mama copilului”.
”Nu trebuia... ce dracu'... stai să ne gândim. Din punct de vedere medical, mie nu îmi pare rău”, dentistul Silviu Nicolae
”Nu se întâmplă izolat”
Copilul tratat de Silviu Nicolae este din Avrig. Cazul lui nu este unic, susține dentistul. ”Alte modalități (de anestezie – n.r.) sunt, dar costă foarte mult, costă cât un salariu al părinților pe o lună. Părinții recurg adesea la astfel de practici, să imobilizeze ei copilul. Nu se întâmplă numai izolat, ci cam în toate clinicile unde părinții nu își permit. Imobilizează ei copilul. Cu lovitul, da, asta ține de...”, a mai spus Silviu Nicolae.
Sursa video: Antena 1 Sibiu
Film controversat
Imagini extrem de controversate au fost postate în cursul zilei de sâmbătă pe rețelele de socializare: copilul în discuție este ținut cu forța de mamă pe scaunul unui dentist. Copilul speriat plânge, devine isteric, împotrivindu-se tratamentului medicului, care încearcă să îi administreze o injecție. La un moment dat, la îndemnul dentistului, mama își pălmuiește copilul, după care îi imobilizează mâinile, astfel încât medicul să îi poată imobiliza capul și să îi administreze injecția. Medicul dentist este cel care filmează scenele, încercând să intimideze copilul. La un moment dat, telefonul cu care filmează este lăsat pe tava de lucru, pentru a surprinde întreaga operațiune, deși copilul ridică palma încercând să își acopere fața.
Citește și Un copil ce plânge este pălmuit de mamă la îndemnul dentistului. Care îl și tratează și filmează | Video
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1910
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Kokos
Acum 12 ore
Emil
Acum 13 ore
Suseanu Porumb
Acum 13 ore
Vivi Dragan
Acum 13 ore
Leonard (Leo)