Duminică,
14.09.2025
Cer Senin
Acum
21°C

Sezonul "reducerilor" la impozite se incheie la sfarsitul lunii

Luni, 31 martie, este ultima zi în care sibienii mai pot beneficia de o bonificație de zece procente dacă plătesc integral impozitele și taxele datorate bugetului local pe anul în curs. Până acum, ” de 34.661 de sibieni au achitat integral impozitul pentru locuinţă şi au beneficiat de o bonificaţie de 10%, acesta fiind al doilea an când se aplică”, anunță Direcția Fiscală din cadrul Primăriei. Până acum doi ani, bonificația acordată la achitarea integrală a impozitului era de cinci procente.
Suma totală încasată de la cei peste 34.000 de sibieni a fost de 11 milioane de lei.
”În cazul persoanelor juridice, suma totală încasată a fost de 5.377.832 lei. Suma încasată de la persoanele juridice va creşte în perioada imediat următoare, pe măsură ce se apropie scadenţa”, mai estimează reprezentanții administrației locale.
Sibienii care nu vor plăti impozitele și taxele locale până la finalul acestei luni vor avea de achitat și majorări lunare de două procente din suma restantă. Cel de-al doilea semestru de plată a taxelor şi impozitelor locale se va încheia la sfârşitul lunii septembrie.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 228

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus