Liberalii sibieni și-au asumat pentru alegerile europarlamentare obținerea unui scor de cel puțin 19,71%. Anul trecut, liderul local al liberalilor, Mircea Cazan, susținea că se poate obține peste 25%. Scorul propus atunci de Cazan esre dublu în comparație cu ultimul rezultat al alegerilor europarlamentare, când PNL Sibiu a reușit să adune doar 14 procente. La începutul acestui an însă, Cazan susține că ținta liberalilor pentru europarlamentare este un scor de 20%. Acum, el a devenit puțin mai precis și a completat pentru organizația centrală că își asumă 19,71%. În plus, susține că va depune pentru lista PNL 30.000 de semnături de susținere. Până acum a reușit să strângă 5.060.
Problema cea mai mare pentru liberalii sibieni va fi convingerea electoratului că merită să voteze lista propusă de ei. Pe aceasta, reprezentantul PNL Sibiu va fi pe poziția 30. În opinia lui Mircea Cazan, dacă nu se obține un loc eligibil, atunci nimic nu mai contează. ”Locul 15, ori locul 30 ar fi fost același lucru. De la nivel central s-a stabilit ca fiecare organizație să fie reprezentată pe listele electorale, iar noi nu am putut obține un loc eligibil, pentru că acestea au fost ocupate de foștii europarlamentari. Dincolo de locurile eligibile nu a mai contat pe ce poziție ești, că ești 12, 15, 30 nu mai contează. Noi vom propune un tânăr pe listă, vrem să vedem propunerea organizației de tineret. Un loc eligibil pentru o organizație județeană ar fi putut însemna un plus de 50 la sută la scorul electoral, a declarat președintele PNL Sibiu, Mircea Cazan.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Politic
Telefon:
0745 590 991
alin[at]turnulsfatului.ro
Ultimele comentarii
Acum 17 ore
Alzara 1918
Acum 17 ore
Gheorghe Ion
Acum 17 ore
Forest Gump
Acum 19 ore
Che
Acum 19 ore
Kukuruku