Luni,
28.11.2022
Innorat
Acum
3°C

Sa fim de doua ori atenti

Ce se întâmplă în Crimeea şi alte zone ale Ucrainei în imediata vecinătate cu Rusia?; cum se manifestă maghiarii în România?; iată două probleme profund îngrijorătoare pentru noi.

Lumea, cu deosebire lumea est-europeană pare a fi ajuns într-un punct critic. S-a crezut cu destulă uşurinţă că postbelic, odată cu destrămarea URSS, în zonă se va instaura un climat de pace, democratic, în care popoarele, libere şi independente, îşi vor croi propria soartă. Acum vedem că nu e chiar aşa. Pare că anumite scenarii se repetă. Întrebarea îngrijorătoare este până unde?

Apare evident că Rusia lui Puţin nu e Rusia lui Gorbaciov. Că actualul ţar de la Cremlin, odată ce şi-a refăcut o putere militară fără seamăn şi profitând de reţinerea prudentă a lumii democratice în faţa unei posibile confruntări distrugătoare, este în măsură să reia, sub puterea şantajului, campania de refacere, de data aceasta nu a imperiului comunist ci a Marii Rusii. Vehicolul? Naţionalismul. Cum se ştie, pentru a supune şi domina, Stalin şi regimul său au recurs la decimări şi dislocări de populaţii atât interbelic cât şi postbelic. Acum, Putin invocă rezultatul acelor măsuri drept justificări pentru recreionarea cu forţa a graniţelor est-europene. În pericol direct sunt statele odinoară fost componente ale URSS pe teritoriul cărora au avut loc mişcările de populaţii.

Să anunţe ultimele mişcări de trupe şi forţe militare o invadare a Ucrainei, alta decât cea din Crimeea, sub pretextul protejării populaţiei rusofone? Şi dacă da, ce se va întâmpla cu Transnistria, respectiv cu Republica Moldova, nici ea protejată de o alianţă care să-i asigure şi să-i garanteze securitatea? Vor asista, Europa şi SUA neputincioase la noi acte îndrăzneţe de agresiune? Să fie sub semnul întrebării toate aranjamentele de pace şi dezarmare convenite în ultimele decenii cu atâta trudă? Să se realizeze din nou un compromis cu preţul libertăţii şi independenţei unor popoare? Sunt întrebări, îngrijorări, multiple, neliniştitoare, fie şi numai în sfera posibilului.

În ce ne priveşte, putem răsufla oarecum uşuraţi deşi, cum se ştie, avem şi noi rusofonii noştri.  Doar că avem şi umbrela protectoare de securitate a NATO. Poate acum românii vor realiza plenar colosala importanţă a orientării ţării spre occident, imprimată de atât de hulita guvernare CDR a lui Emil Constantinescu. Cu toate acestea, nu suntem scutiţi de griji. De data aceasta pentru cele ce se petrec la noi acasă.

Afirm sub puterea propriei răspunderi: Bucureştiul nu gestionează cum se cuvine relaţia cu populaţia maghiară din Transilvania. Noi tratăm problema prin prizma standardelor europene privitoare la drepturile minorităţilor naţionale în timp ce ei sunt continuatorii consecvenţi ai politicii iredentist-revizioniste, spre a cărei realizare pun la lucru toate mijloacele, mai mult sau mai puţin ortodoxe; direct, pe faţă sau dimpotrivă persuasiv-insidios. Cea mai gravă prin posibilele-i consecinţe este tendinţa de acaparare a puterii economice a Ardealului, respectiv a proprietăţii imobiliare: edificii dar mai cu seamă terenuri agricole şi păduri. Primarii din Cluj şi Tg. Mureş anunţă cumpărări sau retrocedări a sute de mii de hectare. Ca să nu mai vorbim de zona Harghitei şi Covasnei. Ei n-au uitat: cine stăpâneşte economic domină şi politic.

La acestea se adaugă comportamentul sfidător, jignitor, provocator. La Tg.Mureş n-au fost doar membri Jobbik ci o masă de 3.500 de maghiari între care membri şi oficialităţi UDMR. Se joacă la două capete: de o parte coguvernăm, de alta sprijinim, mai pe faţă mai pe ascuns, mişcările de enclavizare teritorială şi politică cu scopul abia disimulat de a obţine autonomia teritorială, atac la unitatea şi integritatea statului român.

Aflăm, de ultimă oră, despre o intensificare a relaţiilor Ungariei cu Rusia. Este oare prematur să gândim că la o adică, tendinţa aceasta de revizuire a Trianonului, urmărită cu diabolică consecvenţă de întreaga maghiarime în ultimii aproape 100 de ani s-ar putea bucura, în context geopolitic,de sprijinul specific al Rusiei?

Oricum, decât să se certe prosteşte între ei, decât să dea gir paranoiei puterii, politicienii noştri ar face mai bine ca împreună, să se aplece asupra problemelor cardinale, prezente şi de perspectivă, cu care este sau ar putea fi confruntată ţara.

 

  

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

10 comentarii

Colonisti

Acum 8 ani

Pentru a controla regiunile ocupate, ai nevoie de colonisti: rusi in tarile URSS, sarbi in Iugoslavia, romani in Ardeal, Banat, Dobrogea. In unele regiuni colonistii au ajuns majoritari, ca in Crimeea. La cate batalioane romane au trecut Carpatii, nu mai sunt sanse ca Transilvania sa scape de Romania, nici o grija, dl-e Dejeu.
Raspunde

Georg

Acum 8 ani

Autorităţile din Kârgâzstan recunosc rezultatele referendumului din Crimeea, se menţionează într-un comunicat al Ministerului de Externe de la Bişkek. „Rezultatele referendumului din Crimeea exprimă voinţa majorităţii absolute a locuitorilor din regiune şi aceasta este o realitate obiectivă”, se subliniază în document. Kârgâzstan consideră că „orice iniţiative şi acţiuni trebuie îndreptate spre menţinerea păcii şi stabilităţii fragile din Ucraina şi din regiune. Măsurile de constrângere sunt inacceptabile”. Referendumul pe tema statutului Crimeii şi oraşului Sevastopol a avut loc pe 16 martie. Potrivit rezultatelor, aproape 97% dintre participanţi au avotat în favoarea independenţei şi unirii cu Federaţia Rusă. Mai mult:__ ***romanian.ruvr.ru/news/2014_03_20/Kargazstan-recunoaSte-rezultatele-referendumului-din-Crimeea-3828/
Raspunde

Georg

Acum 8 ani

20.03.2014: Tratatul privind aderarea Crimeii şi Sevastopolului la Rusia, adoptat de Duma de Stat____Duma de Stat (camara inferioară a Parlamentului rus) a ratificat Tratatul interstatal cu privire la intrararea Crimeii şi oraşului Sevastopol în componenţa Rusiei şi formarea de noi subiecţi în cadrul Federaţiei Ruse, semnat pe 18 martie la Moscova. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a trimis în ajun Dumei de Stat proiectul de lege privind ratificarea Tratatului în acest sens. Documentul va fi examinat vineri, 21 martie, de către membrii Consiliului Federaţiei (camera superioară a Parlamentului rus). Mai mult:___ ***romanian.ruvr.ru/news/2014_03_20/Tratatul-privind-aderarea-Crimeii-Si-Sevastopolului-la-Rusia-adoptat-de-Duma-de-Stat-9187/ Mai mult: ***romanian.ruvr.ru/news/2014_03_20/Tratatul-privind-aderarea-Crimeii-Si-Sevastopolului-la-Rusia-adoptat-de-Duma-de-Stat-9187/
Raspunde

Georg

Acum 8 ani

Discursul lui Vladimir Putin. Lumea unipolară a murit___Trăim un moment istoric. După treizeci de ani în care decidenţii de la Washington au avut posibilitatea să guverneze lumea după bunul lor plac, a venit timpul pentru a dinamita „consensul de la Washington”. Discursul lui Vladimir Putin din 18 martie 2014 a fost un epitaf pentru epoca Pax Americana.____ Fidelii papagali ai mass-media din Occident din așa-zisa media din România nu au reprodus decât niște elemente din discurs, fără a puncta momentele principale. În realitate, Crimeea nu a fost decât un pretext pentru a contura felul în care va evolua configurația geopolitică globală. Ce a spus de fapt președintele Rusiei: Ceea ce s-a întâmplat în Crimeea a fost un răspuns la o situație care nu a fost creată de Rusia. Moscova a fost nevoită să rectifice rapid o nedreptate istorică. Includerea teritoriilor în Federația Rusă nu este unicul mod de apărare al intereselor naționale. În curând în Ucraina vor fi implementate și altele, dar toate se vor baza pe prioritatea incontestabilă a intereselor naționale și intereselor de securitate a Federației Ruse. Moscova și-a asumat rolul de apărător al intereselor rușilor de pretutindeni și, mai larg, un rol de apărător al Lumii Ruse. Prin implicarea directă în instalarea unor regimuri rusofobe în vecinătatea imediată a Rusiei, Occidentul „a întrecut măsura” și acum va suporta consecințele. Rusia a învățat bine metodele aplicate de Occident și a notat diligent toate precedentele gen Kosovo pentru a le utiliza. Dacă Occidentului nu-i place, este binevenit să se uite în oglindă. Această schimbare de strategie politică și operațiunea din Crimeea nu sunt „un moft” a conducerii de la Moscova, ci o expresie a celor mai puternice deziderate ale cetățenilor Rusiei, fapt demonstrat prin vot și prin multiple sondaje de opinie. De fapt, Putin nu face altceva decât să execute un mandat popular. Rusia nu se teme de sancțiuni și va reacționa „corespunzător” la tentativele de a destabiliza situația internă în plan politic și economic. Liderul moscovit a menționat că a fost amenințat direct, dar a dat de înțeles că nu se va opri. Putin a mulțumit cordial conducerii și popoarelor Chinei și Indiei care au susținut Rusia în acest moment istoric. Diplomații de la Beijing și New Delhi s-au opus introducerii oricăror sancțiuni împotriva Rusiei, descriindu-le ca fiind „contraproductive”. Mai mult, oficialii din cadrul ministerului afacerilor externe a Chinei au declarat că vor „continua cooperarea cu Crimeea după ce situația se calmează”, iar consilierul pe probleme de securitate a guvernului indian Shiv Shankar Menon a declarat că „Rusia are interese legitime în Ucraina”. În aceste zile, „Triunghiul Asiatic” format din Beijing – Moscova – New Delhi s-a conturat definitiv și a trecut cu brio primul test major. Desigur, în relațiile dintre cele trei țări încă există anumite neînțelegeri, dar deja a devenit clar pentru toată lumea că în problemele principiale și în momentele critice ale istoriei, cele trei țări pot conta pe ajutorul reciproc. Oficialii americani și europeni deseori amenință Moscova sau Beijing-ul cu „izolare”. Despre ce izolare poate fi vorba? Cum pot fi izolate cele mai mari țări de pe planetă? Cum are de gând Washington-ul să izoleze un continent întreg? Rusia, China și India, lucrând împreună, niciodată nu vor suferi de singurătate. Putin s-a adresat Germaniei, atât poporului cât și elitei politice, amintindu-le un moment principial din istoria recentă. Președintele Rusiei le-a amintit că Rusia a susținut reunificarea Germaniei în condițiile în care așa-zișii „aliați euroatlantici” au fost împotriva reunificării. În fond, germanilor li s-a cerut să facă o alegere între cei care i-au trădat în repetate rânduri și un aliat serios care le-a fost alături. Președintele rus s-a adresat direct popoarelor occidentale, ignorând demonstrativ autoritățile americane, britanice, franceze etc. Le-a cerut înțelegere, le-a explicat situația și a arătat astfel că Moscova știe să disocieze elita politică a unei țări de popor. În lumea de astăzi, elitele politice deseori nu au nicio legătură cu cetățenii de rând pe care îi prostesc, îi exploatează și manipulează. Probabil, pentru europeanul sau americanul de rând, aceasta este partea cea mai importantă a mesajului: Barack Obama nu este SUA, Traian Băsescu nu este România, Francois Hollande nu este Franța. Rusia își va apăra în continuare interesele în felul în care va considera oportun. Pax Americana nu mai există, așa-zisul The New American Century (Noul Secol American) s-a încheiat fără să înceapă de-a binelea. Fukuyama a greșit magistral când a declarat că istoria a ajuns la sfârșit. Nimic mai fals! Meciul de-abia începe. Bun venit în lumea multipolară! Bun venit în epoca tuturor posibilităților!__ Mai mult: ___***romanian.ruvr.ru/2014_03_20/Discursul-lui-Vladimir-Putin-Lumea-unipolara-a-murit-9254/ Mai mult: ***romanian.ruvr.ru/2014_03_20/Discursul-lui-Vladimir-Putin-Lumea-unipolara-a-murit-9254/
Raspunde

@Georg

Acum 8 ani

Excelent comentariu de politică externă,și nu o politică externă oarecare,ci una care ne interesează direct,ea desfășurându-se chiar în coasta unei Românii ocupate și colonizate de NATO,UE ȘI americani...rezultatele catastrofale se vor vedea în curând,România fiind din nou prinsă la mijloc între puterea imensă rusă și occidentalii care ne-au băgat cu forcepsul în structurile lor,noi fiind la sute de ani lunină de ei ca dezvoltare,infrastructură și mentalitate,îmi pare bine că invadatorii nemernici de americani se prăbușesc pe zi ce trece și și-o cam iau ăn gură(a se vedea eșecurile din Siria și Ucraina).
Raspunde

Georg

Acum 8 ani

NU sunt ale mele comentariile, ci totul este Copy-Paste din VOCEA RUSIEI...Insa sunt de luat in seama, ASCULTA ce ZICE DUSMANUL....___ Cel mai important este ca s-a constituit oficial Alianta Economica Asiatica RUSIA-CHINA-INDIA...Nu vad ce stat sau Alianta Economica i s-ar putea opune... C.A.E.R. a fost o gluma, o repetitie generala? in comparatie cu acest MONSTRU-ECONOMIC-IMPERIALIST...O s-o simtiti la GAZ si PETROL...
Raspunde

@6

Acum 8 ani

Corect,această alianță nu v-a avea rival în curând pe mapamond...uită-te că americanii sunt deja datori vânduți la chinezi
Raspunde

Georg

Acum 8 ani

BLITZ-KRIEG-ul economic si politic al Rusiei se desfasoara ata de RAPID, incat Europa su USA nici nu au timp sa inregistreze CATASTROFA care le sta deja in vestibul...Din sfert-in-sfert de ora apare cate un pas-amenintator...Varfurile Frontului s-au conturat deja: Bulgaria CERE Conducta Ruseasca, Grecia primeste Ajutor economic de la Rusia, Serbia CERE revizuirea Kossovo (voluntari rusi in Razboiul din Balkan, voluntari sârbi (pro-rusi)in Crimeea....Siria este lancea asiatica in Petrolul Arabic, Harkov cere ajutorul Rusiei...Slovacia e mai rusofona ca oricand, Conductele Gazprom sunt CARACATITA peste TOATA EUROPA...Transnistria cere ajutor rus (si armata)...Razboiul a inceput de fapt...Si idiot este ca NIMENI nu-si da seama cât de inteligent si periculos este KGB-PUTIN...Stalin era un seminarist-taranoi pe langa el...Hitler era cretin..Mussollini...poti sa uiti...Acum-e-acum...Cine cârâie nu primeste GAZ...sau plateste de-i sar ochii...
Raspunde

Georg

Acum 8 ani

Bulgaria nu va sprijini sanctiuni pe scara larga impotriva Rusiei fara un studiu de impact de R.M. HotNews.ro Joi, 20 martie 2014, 17:25___Bulgaria nu va sprijini impunerea de sanctiuni economice Rusiei inainte ca Uniunea Europeana sa efectueze un studiu de impact privind aceste masuri, a declarat joi premierul Plamen Oresharski, citat de Reuters. Bulgaria, care isi asigura circa 90 din necesarul energetic din Rusia, ar fi una dintre cele mai afectate tari in cazul unor astfel de sanctiuni, a spus premierul, in fata ziaristilor de la Bruxelles, inaintea summitului european, potrivit unui comunicat de presa al guvernului de la Sofia.___ \"Subliniez ca nu vor exista sanctiuni economice pe scara mare inainte de orice evaluare a impactului, deoarece estimam ca vom fi printre tarile cele mai serios afectate\", a spus acesta.___ \"Sunt pesimist in ceea ce priveste posibilitatea impunerii de sanctiuni pe scara larga\", a mentionat acesta.___ Oresharski a precizat in schimb ca Bulgaria va sustine o posibila extindere a listei cu responsabili rusi carora li s-a interzis accesul in UE si li s-au inghetat averile, dar a mentionat ca o extindere foarte mare a acestei liste ar putea afecta \"dialogul cu Rusia\".__***www.hotnews.ro/stiri-international-16864782-bulgaria-nu-sprijini-sanctiuni-scara-larga-impotriva-rusiei-fara-studiu-impact.htm
Raspunde

Georg

Acum 8 ani

GAZPROM in Blitzkrieg Economic si Politic: Gazprom-Eurasia:_***www.eegas.com/images/archive/Eurasia.JPG_______European Dependency On Gazprom - Business Insider:_***www.businessinsider.com/european-dependency-on-gazprom-2014-3____ ***static4.businessinsider.com/image/5315a1e2ecad04aa6d311914-800-/screen%20shot%202014-03-04%20at%204.46.58%20am.png
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus