Sâmbătă,
13.09.2025
Partial Noros
Acum
25°C

Johannis despre acciza la carburanti: ar fi putut fi evitata

Măsura introducerii accizei de carburanți putea fi evitată, consideră primarul Klaus Johannis, deși inițiativa ei aparține liberalilor. Johannis susține că în varianta PNL, măsura era însoțită de un proiect legislativ în care banii rezultați de aici aveau o destinație clară: construcția de autostrăzi. "Eu cred că ar fi putut fi evitată. Discuţia a pornit de la un program pe care l-a prezentat PNL, care a propus introducerea unui cuantum suplimentar în acciză, dar cu destinaţie clară şi precisă: autostrăzi. Treaba cu autostrăzile nu ştiu în ce măsură mai este de actualitate, dar văd că treaba cu acciza a fost preluată şi, cu siguranţă, va duce la creşterea multor preţuri în lanţ", a declarat Johannis.
În lispa unui act prin care destinația banilor poate fi îndrepată într-un capitol bugetar, primarul susține că nu se poate vorbi de o destinație concretă a fondurilor. "Sunt doar discuţii la televizor. Mulţi nu ştiu cum să gestioneze un buget. Nimeni nu poate spune unde se duc, fiindcă tot ce se colectează ajunge în buget, care este partea de colectare, şi tot ce se cheltuie este pe cu totul alt capitol. Nu există o corelare între un venit şi o cheltuială decât dacă se stabileşte această corelare prin lege specială or, aşa ceva nu s-a făcut şi se pare că nu s-a dorit, de accea, nu vă poate spune nimeni şi nu poate să dea nimeni răspuns la treaba asta", a mai spus prim-vicepreședintele PNL.
Majorarea accizei pentru carburanţi, de 7 eurocenţi pe litru, a intrat marţi în vigoare, având ca efect creşterea cu 0,41 lei/litru a preţului la benzina cu plumb şi fără plumb, motorină şi petrolul folosit drept combustibil pentru motor (kerosen), potrivit estimărilor Ministerului Finanţelor. Potrivit calculelor anunţate anterior, acciza pe carburanţi va aduce la buget circa 2,5 miliarde lei.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 293

Comentarii

10 comentarii

CATASTROFELOR:)))))

Acum 11 ani

Poate ați vrut să ziceți”despre acciza....” cu doi de ”c” jurnaliștii din franzelă....vai de mama voastră!!!!!!!!!!!
Raspunde

stopfracturare

Acum 11 ani

Duminica, 6 aprilie, ora 16, Piata Mare, Sibiu! Ziua Nationala ANTI-Fracturare hidraulica. Event Facebok: facebook.com/events/272826889545175 Cititi, nu va lasati manipulati! Nu aveti voie sa fiti impasibili la otravirea Romaniei!
Raspunde

@@@@

Acum 11 ani

Bine că ați corectat cuvântul din titlu....bravooooo!!!!!!!!!!!!
Raspunde

nae

Acum 11 ani

lasa ba nimicurile tale cu doi c,aici e vorba de o gramada de bani pe care nu-i controleaza nimeni, din care nu se va face mai nimic,in schimb vor mai apare eventual citiva milionari de carton, in timp ce poporul sufera.
Raspunde

nemilosu

Acum 11 ani

Manca-iar tata de vigilenti, ce pui de corectori avem aici...Bravo. Si mai spunea neimpuscatu\' si neinchisu\' ca scoala romaneasca produce tampiti. Nu mai fiti asa accizi !
Raspunde

@5

Acum 11 ani

LOL:)))))))))))))COOL MAN!!!!!!!!,TE REFERI LA CHIORU BEȚIV DE LA COTROCENI SPER!!!!!!!!!!!
Raspunde

nemilosu

Acum 11 ani

La acel astenic cu nume flatulent, votat de 2 (!!!!!) ori de dragii compatrioti, da.
Raspunde

@NAE

Acum 11 ani

Ce mai faci măi nae,tu ești feciorul pupincuristului de serviciu de pe acest forum?iar te-au băgat de noapte???bagă ceva cafele tari,n-o lua pe ”!adio-mamă” ca tactu că te-ai dat dreaq pe urmă....primul care suferă(cu căpuțu)ești tu panaramă!
Raspunde

nocturnu

Acum 11 ani

bai de ce credeti ca nu au vrut astia de la psd +udmr =tradatori ,pe johannis la guvern ,baga disciplina in bani publici ,asa stau cu ,mugurel ,florinel si alte floricele la gramada de bani ,si nema investiti serioase platiti baroni rosi care iau inlocuit pe fosti baroni portocali ce mai cu cit este haosu mai mare se poate face investiti aburite cum ar fi terenuri in panta ,sadioane de unde se trag mari politiceni ai neamului si alte mofturi megalomane si inutile ,nu le trebuie disciplina bugetara si serioozitate germana ,astia se pricep numai la ciordeala si mie ce imi pica ,si dupa lucrari de cacao ,si uite asa mai apar noi baroni carein campanie va mai arunca 2-3 piftele si cite o pereche de sosoni ,ei la 4 ace plini de ei si limuzine de alea care daca o parcheza nui ajunge o strada cu doua benzi de circulatie ,trebuie s-a stai la coada s-a te strecori cu amarita de dacie an fabricatie 78
Raspunde

@8

Acum 11 ani

Ai dreptate ma loaza comunista,in tara asta cel care spune adevaru e pupincuristu cuiva si sufera cu capul,in rest voi astia matrapazlicarii si sifonarii la banii publici sinte-ti detinatorii adevarului,manipulati prostimea si creati bulibaseala ca sa aveti cale libera la smangleala
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus