În cantina bisericii “Naşterea Domnului”, de pe strada Constituţiei, săptămâna trecută am găsit aşezaţi la o masă, cu caiete de teme în faţă, cinci copii. Erau o parte a elevilor din zonă, care beneficiază lunar de meditaţii gratuite la matematică, limba română şi engleză.
Proiectul, despre care au fost informați cei care frecventează biserica “Naşterea Domnului”, a fost iniţiat în urmă cu aproape cinci ani şi de el se bucură copiii care aleg să vină câteva ore pe săptămână la meditaţii gratuite, “în loc să piardă timpul jucându-se pe calculator”.
“Copiii ne răsplătesc cu note”
Când intri în cantină, observi imediat o masă lungă, cu 14 scaune, o tablă şi un panou pe care stau prinse foi cu exerciţii rezolvate, formule, tabele cu prezenţă. Primul la masă e David, care tocmai a terminat ora de română şi a învăţat despre omonime făcând exerciţii cu profesoara. Ora e pe sfârşite, în curând vin elevii pentru matematică.
Sună telefonul. David răspunde. “Da, mamă, sunt la meditaţii la română, apoi stau şi la mate. Spune-i Biancăi să dea drumul la căldură, să nu fie frig tare când ajung acasă. Bine, pa”. Pe David l-a sfătuit să vină la meditaţii mama sa, iar copilului i s-a părut bună ideea. “Eu obişnuiesc să vin la engleză, dar de curând am început să vin şi la română, iar azi stau să fac meditaţii şi la matematică. Simt că mă descurc mai bine la şcoală de când vin la meditaţii”, spune David, elev în clasa a VI-a.
Doamna Oancea, profesoara de matematică soseşte punctual şi le cere să îşi scoată caietele de teme pentru a începe ora. Profesoara se plimbă de la un copil la altul şi îi explică fiecăruia. Ana întâmpină dificultăţi la un exerciţiu la trigonometrie, altul face regula substituţiei. Andra îi arată mândră cele două lucrări date ”la mate” în ultima săptămână, una de 7,20 şi alta de 8,30. Doamna Oancea o felicită şi o încurajează spunându-i că “e foarte bine, iar tu poţi chiar mai mult de atât. Testele să le păstrezi, căci din greşeli înveţi dacă faci cât mai multe exerciţii din categoria celor pe care le-ai greşit”. “Are cineva un raportor?” întreabă David. Răspunsul vine prompt şi încep măsurătorile. E linişte, copii concentraţi stau aplecaţi deasupra caietelor.
Doamna Oancea este profesoară de informatică la Colegiul Naţional “Gheorghe Lazăr”. Spune că predă matematică pentru clasele V-VIII căci “atâta matematică mai ştiu” şi se bucură că vin copiii şi o răsplătesc cu note bune la şcoală.
Pe bază de voluntariat
“Părintele a anunţat că se fac meditaţii şi am zis că vreau să ajut. Ar fi nevoie de mai mulţi profesori, să facem eventual două ore pe săptămână la fiecare materie. De obicei vin câte 10-11 copii, dar acum că se apropie vacanţa vin mai puţini. Am o fetiţă, Ana, care e în clasa a VII-a şi vine de trei ani la meditaţii. Într-o zi m-am trezit la uşă cu o fetiţă care era elevă pe clasa a III-a şi a zis că vrea să stea şi ea la meditaţii. I-am spus că aici vin în general copiii care sunt în clasele V-VIII. Mi-a răspuns «eu vreau să învăţ, să mă descurc bine la şcoală, dar mami e plecată la muncă în Spania şi nu am cu cine să îmi fac lecţiile, vă rog să mă primiţi şi pe mine la meditaţii». Ce era să-i răspund? Normal că am acceptat”, povesteşte profesoara. La meditaţii vin copii de la Colegiul “Octavian Goga”, Şcoala 21, Şcoala 17.
Preotul Ioan Coşa, care slujeşte la Biserica “Naşterea Domnului” şi care a avut ideea meditaţiilor, speră să atragă mai mulţi profesori voluntari care să se ocupe de copii. “De aproape cinci ani avem proiectul cu meditaţiile. Am anunţat în biserică, după slujbă, că vrem să oferim meditaţii copiilor din zonă şi nu numai. Am cerut ajutorul comunităţii, să se ofere voluntari cei care au pregătire şi să vină să predea copiilor interesaţi. Aşa s-au oferit oameni şi curând au început să vină şi copiii. Noi sperăm să oferim şi mai mult pe viitor şi copiii să aibă rezultate cât mai bune la şcoală în urma orelor de meditaţii oferite la noi”, spune Ioan Coşa.
Foto Silvana Armat
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Octavian Goga , Colegiul Național Pedagogic , Foto Silvana Armat , Doamna Oancea , Gheorghe Lazăr , Pe David , Preotul Ioan Coşa , Nașterea Domnului , Ioan Coşa
Vizualizari: 1037


Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Alzara 1918
Acum 11 ore
Gheorghe Ion
Acum 11 ore
Forest Gump
Acum 13 ore
Che
Acum 13 ore
Kukuruku