Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
18°C

Saptamana artei contemporane la Muzeul Brukenthal

În săptămâna 5 – 11 mai, Muzeul Naţional Brukenthal îi invită pe vizitatori la un program de expoziţii temporare dedicat artei contemporane. Pe simeze se vor afla sinteze retrospective din creaţia artistului german Jo Winter, ale unui dintre cele mai importante nume ale contemporaneităţii plastice româneşti – Liviu Suhar şi ale artistului Gavril Nechifor.

„Complexă şi de actualitate, tematica expoziţiilor urmează discursuri personale asupra realităţii, de la subiecte anti-violenţă şi pro-ecologie la abordări suprarealiste”, spun organizatorii.

Expoziţia „Poate Mâine / Velleich Morgen” a lui Jo Winter (Germania) se vernisează în 7 mai, la Galeria de Artă Contemporană.

Expoziţia deschisă la Sibiu de artistul în vârstă de 65 de ani are caracter retroactiv şi afişează picturi din anii '80 şi începutul anilor '90 împreună cu schiţe de la sfârşitul anilor 1995 până în prezent. Lucrările sale pe pânză şi hârtie vor fi completate de sculpturi din lemn, toate sculptate cu drujba şi de multe ori înnegrite prin intermediul focului sau albite cu var.

Artistul Liviu Suhar îşi vernisează expoziţia „Meditaţii şi metafore picturale” în 8 mai, în Sălile de Expoziţii Temporare.

„Prin cele aproximativ 50 de lucrări aflate pe simeza sălilor de expoziţii temporare ale Muzeului Naţional Brukenthal, expoziţia „Meditaţii şi metafore picturale” aduce în preajma publicului, un crâmpei de sensibilitate şi emoţie, în prelucrarea sofisticată şi atât de profundă a acestui artist care, de-a lungul unei cariere impresionante, şi-a format un limbaj personal, prin intermediul căruia transmite privitorului fragmente de realitate “transfigurate cu emoţie şi sensibilitate după reguli şi înţelesuri personale” – în cuvintele sale. Forme esenţializate, ferm articulate, ordonate cu o ineluctabilă siguranţă a gestului creator în construcţii solide, laborioase, rafinament şi intensitate cromatică se susţin pentru a rezulta într-o pictură profund intelectualizată, cu stranii asocieri conceptuale, pigmentată de un subtil substrat erotic şi tulburată în mesaj de o nelinişte metafizică, o invitaţie la meditaţie”, spun organizatorii.

A treia expoziţie îi apaţine lui Gavril Nechifor. În 9 mai acesta va vernisa „Retrospectivă Gavril Nechifor şi „picto-grafica” realităţii”, la Cabinetul de cartografie. Pictorul şi graficianul Gavril Nechifor este un artist al liniei şi culorii pe care de obicei le împleteşte într-un construct coerent, în care fiecare şi amândouă împreună, determină o imagine figurativă dar deseori cu discrete aplecări spre nonfigurativ, cu stilizări sau notaţii lapidare, care pulverizând formele realului tulbură limpezimea imaginii convenţionale din lucrare. Ca toţi artişti cu experienţă şi cu un bogat palmares expoziţional, Nechifor abordează în manieră proprie toate genurile tradiţionale, dar în diferite modalităţi interpretative: Portretul şi natura statică cu un plus de detalieri figurative, iar peisajul cu accente suprarealiste, cu sonorităţi constructiviste (după „Manifestul” lui Gabo şi Pevmer) şi de cele mai multe ori, cu o doză substanţială de lirism. Linia intervine fulgurant şi în uleiurile pictorului, iar culoarea pigmentează uneori mici suprafeţe ale alb-negrului din tuşurile şi lucrările în conté ale graficianului. În pictura de peisaj artistul se desfăşoară cu cea mai mare lejeritate şi diversitate, redând ample panorame spaţiale, în care culoarea devine multiplă şi nuanţată, cu tuşe largi, sau scurte şi intense ca tonalitate, dar expresive ca efect. În lucrările, de grafică, linia, haşura şi conturul sunt câteodată „înecate” de intensitatea petei de negru în contrast violent cu albul hârtiei sau cartonului, pe care peisajul apare nu o dată ca „pictat în tuş”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus