Jason Momoa, Mark Sheppard şi Natalia Tena, actorii invitaţi la ediţia din acest an a East European Comic Con Bucureşti, s-au declarat încântaţi de mâncarea românească şi de locurile din ţara noastră, iar Momoa a mers chiar să viziteze castelul Bran, potrivit organizatorilor evenimentului.
Actorii Jason Momoa, care a jucat în serialul de succes "Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones", Mark Sheppard, care a jucat în "Supernatural", şi Natalia Tena, care a jucat în seria "Harry Potter" şi "Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones", s-au declarat încântaţi de mâncarea românească, precizând că micii, cârnaţii şi vinul le-au plăcut foarte mult.
De asemenea, aceştia au încercat să viziteze România şi au spus că trebuie să revină în ţara noastră pentru a merge în cât mai multe locuri. Mark Sheppard nu a apucat să viziteze România, dar a spus că va reveni pentru a sta mai multe zile, astfel încât să vadă cât mai multe locuri.
În schimb, Jason Momoa a vizitat castelul Bran. De altfel, o fotografie cu Jason Momoa în faţa castelului, însoţită de textul "Dracula castle. Amazing Romania is super cool" (Castelul Dracula. Uimitoarea Românie este foarte cool), a fost publicată pe pagina de Facebook a postului HBO, televiziune care difuzează serialul "Urzeala tronurilor".
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Urzeala Tronurilor , Harry Potter , Actorii Jason Momoa , Amazing Romania , Castelul Dracula , East European Comic Con Bucure , Mark Sheppard , Natalia Tena , Uimitoarea Românie , Jason Momoa
Vizualizari: 464
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Dragan Cristina
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Hermannstädter
Acum 6 ore
Valentino Versace
Acum 6 ore
John