Sâmbătă,
19.04.2025
Innorat
Acum
16°C

14 strazi din Sibiu raman luni fara apa

„Apă Canal” anunţă că luni, 19 mai, între orele 8:00 – 20:00, vor avea loc lucrări de dezafectare a vechii rețele de apă de pe strada Moara de Scoarță. În intervalul amintit, vor rămâne fără apă locuitorii din perimetrul delimitat de străzile: Gării – Dorobanților – Forjorilor – Henri Coandă – Principatelor Unite – Oțelarilor – Macaralei – Calea Gușteriței – J. S. Bach - Egalității – Petrila – Anina – Teilor – Moara de Scoarță.

„Apă Canal” va pune la dispoziţia consumatorilor apă menajeră prin intermediul unei autospeciale care va staţiona pe strada Macaralei, lângă Școala Gimnazială nr. 20.

”Consumatorii din zona afectată sunt rugaţi să-şi asigure rezervele necesare de apă potabilă. Lucrările sunt executate de SC ”Construcții” SA în cadrul Contractului de lucrări ”Extinderea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în municipiul Sibiu și comuna Șelimbăr” finanțat cu fonduri europene prin POS Mediu”, spun reprezentanții Apă Canal.

Relaţii suplimentare pot fi obţinute la tel. 0269.222.777, telverde 08008.202.202.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus