Luni,
18.08.2025
Partial Noros
Acum
15°C

Varga, Jensen si Bonuccelli - maestri si tineri artisti in recital la Festivalul International de Muzica Sibiu/Hermannstadt

Publicul Festivalului Internațional de Muzică Sibiu/Hermannstadt devine o comunitate. Luni, 26 mai, iubitorii muzicii clasice au venit la Biserica Evanghelică „Sf.Ioan”, la ora 18:00, pentru recitalul susținut de violonistul danez Niklas Walentin Jensen și pianistul italian Dario Bonuccelli, și au revenit la ora 20:00 pentru recitalul violoncelistului maghiar Tamás Varga.

„Niklas Walentin Jensen este un talent precoce devenit star. Stilul său individual de interpretare este o combinație perfectă a metodelor tradiționale și a celor moderne. A reușit performanța de a câștiga trei premii în Competiția Internațională de Vioară „Carl Nielsen” din Odense — fiind primul danez care a primit vreodată premiul pentru interpretare a unei compoziții de Carl Nielsen. A fost numit Solistul Anului 2013 de către Academia Regală Daneză de Muzică, este invitat al prestigiosului Festival Verbier și este unul dintre puținii violoniști din lume care are în repertoriu toate lucrările pentru vioară ale compozitorului Carl Nielsen. În 2013 a fost creat —special pentru Niklas Walentin Jensen— premiul Møn”, spun organizatorii.

La recitalul oferit în cadrul Festivalului Internațional de Muzică Sibiu/Hermannstadt, alături de pianistul Dario Bonuccelli, Niklas Walentin Jensen a interpretat lucrări de Mozart, Beethoven, Schubert, Ernst și Kreisler.

Dario Bonuccelli a surprins audiența vorbind spectatorilor, în limba română, despre piesa Ständchen pentru pian.

Unul din cei mai buni violonceliști maghiari,Tamás Vargaa câștigat în două rânduri Concursul Național de Muzică al Ungariei. Este căutat de mari orchestre și academii de muzică din întreaga lume pentru talentul său de interpret și pedagog. Tamás Varga este principalulvioloncelist al OrchestreiFilarmoniciidinVienași al Operei de Stat dinViena. Printreconcertele sale excepționale se numărăTriplul Concert de Ludwig van Beethoven —interpretatsubbagheta lui Giuseppe Sinopoli— șidebutulsău la BBC Proms, la Royal Albert Hall (Londra, 2003).

La recitalul susținut în cadrul Festivalului, Varga a interpretat Suita nr.2 în re minor de J.S.Bach și sonatele pentru violoncel solo de György Ligetiși Zoltán Kodály.Violoncelistul a oferit publicului mai multe surprize:în primul rând, a vorbit audienței despre experiența sa de interpretare și a prezentat aspecte inedite ale repertoriului abordat.

"Suntem virtuozi dar, mai ales, povestitori. Căutarea perfecțiunii tehnice nu trebuie să știrbească din personalitatea interpretării. Misiunea noastră, ca artiști, este să oferim publicului o interpretare memorabilă, personală. Cred că oamenii vin la un concert pentru a fi emoționați, tulburați, pentru a primi un mesaj care va avea un ecou multă vreme în sufletele lor”, a spus muzicianul. Entuziasmul publicului a fost răsplătit cu un bis original.

„Singurul lucru mai bun decât un violoncel sunt mai multe violoncele”, a spus artistul, și a invitat trei dintre tinerii violonceliști din orchestra Mozart Kammerphilharmonie să i se alăture pentru două piese interpretate în cvartet.

Festivalul Internațional de Muzică Sibiu/Hermannstadt continuă, marți, 27 mai, de la ora 18.00, la Biserica Evanghelică „Sf. Ioan” din Sibiu, cu recitalul lui Rodrigo Puskás (vioară) și Dario Bonuccelli (pian). Seara se va încheia cu unul din cele mai așteptate evenimente ale Festivalului: primul concert din România al legendarului Cvartet Borodin, unul din cele mai longevive și aclamate ansambluri de cameră la nivel mondial. Concertul va avea loc la ora 20.00, la Sala festivă a Bibliotecii ASTRA.

Programul complet al Festivalului poate fi consultat pe site: http://www.frem.ro/ro/festival-sibiu/programul-festivalului-24-31-mai/

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

1 comentarii

maria

Acum 11 ani

eveniment de nisa, pt citiva spectatori, care gusta o muzica asta. Problema este, ca s-a anuntat altceva decit asta, si pe promisiuni, si vorbe a fost si finantat de la primarie.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus