Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

In vreme ce autoritatile se lauda, agricultorii ecologici se chinuie

Oficial, în județul Sibiu sunt peste 600 de produse ecologice și numărul lor este în creștere. Autoritățile spun că vor demara anul acesta noi campanii de informare astfel încât tot mai mulți sibieni să practice o astfel de agricultură. De partea cealaltă, fermierii nu se arată deloc entuziasmați.
Conform Direcției pentru Agricultură Județeană Sibiu, în momentul de față există 638 de produse ecologice atestate în județul nostru. ”Din totalul de 638 de atestate înregistrate la nivelul judeţului Sibiu, numărul cel mai mare este deţinut de produsele din lapte (235), urmat de produsele din carne (234), produsele de panificaţie şi patiserie (149). La categoria băuturi sunt înregistrate (4), categoria conserve (zacuscă, dulceţuri, gemuri) – 16”, arată Felicia Toth, șef serviciu la Direcția Agricolă, într-o analiză făcută publică în cadrul Ședinței Colegiului Prefectural de săptămâna trecută. Același date statistice arată însă că în decursul anului 2013 doar trei atestate noi au fost înregistrate, foarte puțin dacă luăm în considerare faptul că în anul 2011 se înregistrau nu mai puțin de 426 de produse ecologice noi. Cei mai mulți operatori ecologici sunt înregistrați pe Valea Hârtibaciului – 54 la sută, și pe Mărginimea Sibiului – 17 la sută. Cei mai puțini sunt înregistrați în Podișul Mediașului – 7 la sută, și Țara Secașelor - 6 la sută. Pentru a crește numărul lor, autoritățile spun că vor lua un set de măsuri, prin implementarea unei ”campanii de încurajare a creşterii consumului de produse agroalimentare ecologice”, prin ”realizarea unei broşuri în scop informativ care să cuprindă informaţii necesare pentru a deveni un producător ecologic” și printr-o ”campanie de informare a elevilor din gimnaziu și liceu privind importanţa consumului de alimente Eco”.
 
Situația este însă puțin diferită dacă stai de vorba cu producătorii. La doar doi pași de Piața Mare există magazinul Biocoop Sibiu, punct de desfacere pentru cea mai mare asociație a producărilor ecologici din județul nostru. Și cum ”prăvălia” este în centrul orașului, te-ai aștepta să fie coadă la intrare. ”Nu prea crește deloc numărul clienților, cel puțin puțin în ultimul an nu vedem așa ceva. În mare sunt tot aceiași clienți de început, clienți fideli. Mai apar și câțiva noi, dar rari. Și mai sunt turiștii care cumpără de obicei un borcan de miere, unul de dulceață, lucruri din acestea pe care le pot lua cu ei. Și numărul producătorilor care vin aici să vândă a rămas cam același. Adică, a mai venit acum un băiat nou, de la Sădinca, dar au mai și plecat. Unii se retrag și merg pe la târguri că poate vând mai mult”, a declarat reprezentantul magazinului Biocoop. Și ferma familiei Popenta, din Șeica Mare, vindea la Biocoop lactate ecologice. A renunțat între timp. ”Am avut produse ecologice dar am renunțat. Era distanța prea mare și vânzările erau așa și așa, nu prea merita efortul”, ne-au spus proprietarii fermei.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

Laur

Acum 9 ani

HA! HA! PRAF ECOLOGIC IN OCHII CREDULILOR. INTREBATI-I PE ACESTI PRODUCATORI ECO CUM SI-AU OBTINUT CERTIFICATUL! CUM SE FAC ANALIZELE PERIODICE? AU UN LOT RESTRANS DE UNDE SE FAC ANALIZELE SI RESTUL PRODUCTIEI ESTE CEA STANDARD? Normal ca raspunsul va fi : NU!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus