Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Locul unde 1600 de barbati s-au vindecat de bautura

La începutul acestui an s-au împlinit 20 de ani de când primul bărbat dependent de alcool a călcat ca şi pacient pragul vechii case parohiale evanghelice din Șura Mică, transformată de Asociația Crucea Albastră din România în Aşezământul Nazaret – primul Centru de Reabilitare pentru Dependenţe din ţara noastră. Până azi i-au urmat aproximativ 1.600 de bărbaţi din toate zonele țării și din toate categoriile profesionale.

„Prima sâmbătă din iulie a rămas conform tradiţiei noastre „ziua porţilor deschise”. La aniversarea Aşezământului Nazaret dorim să ne întâlnim cu foştii pacienţi şi familiile lor, precum şi cu toţi cei care sunt interesaţi de activitatea noastră: reprezentanţii unor autorităţi ale statului şi ai administraţiei locale, ai sistemului de asistenţă socială și de sănătate, ai bisericilor, ai presei, cu vecinii din comuna Şura Mică, membri și simpatizanți ai Asociaţiei Crucea Albastră, toţi cei care într-un fel sau altul se consideră prieteni ai Aşezamântului Nazaret. În ultimul an am avut șansa unică să finalizăm construirea unei noi case, cu 30 de locuri, ca o extindere a Așezămîntului Nazaret, în grădina din față. De la începutul acestui an am început să o folosim. Fondurile necesare pentru construcţie – aproximativ 350.000 de euro, le-am primit în cea mai mare parte datorită generozității Crucii Albastre din Norvegia, pe filiera Federației Internaționale a Crucii Albastre (IFBC). Însă trebuie ca și noi să ne aducem o contribuție la acest proiect. Pentru aceasta - și mai ales pentru a putea termina și ultimele lucrări de finisaj exterior și amenajarea corespunzătoare a curţii - avem nevoie și de sprijinul dumneavoastră, al tuturor prietenilor noștri”, spune directorul centrului, Holger Lux.

Programul a început la ora 10:00 cu o slujbă ecumenică la Biserica Evanghelică (Luterană) din centrul comunei, şi a continuat cu vizitarea noii case „Potter’s House” (“Casa Olarului”), apoi a casei vechi, cu un mic program artistic, o gustare, tombolă şi cu o oră de "terapie de grup" (sau "dirigenţie") cu foştii şi actualii pacienţi.

Cei care doresc să contribuie cu donaţii o pot face în contul:

Raiffeisen Bank Sibiu, cont bancar RO59RZBR0000060001392930

cu menţiunea: pentru Aşezământul Nazaret.

Relaţii suplimentare la telefon 0269/577316 sau 0740 045727 (dr. Lux)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

6 comentarii

dan

Acum 9 ani

Nu s-a vindecat nimeni de alcoolism pt ca nu este o boala. Alcoolismul este o alegere, cancerul este o boala.
Raspunde

Zaharia

Acum 9 ani

Gresit. Alcoolismus este recunoscut ca boala, este o dependenta grava ca si cea de droguri si necesita o terapie indelungata si intensiva. De fapt mai grava, pentru ca dupa droguri trebuie sa umbi, dar alcool gasesti pretutundeni.
Raspunde

dan

Acum 9 ani

Si obezitatea este considerata boala, desi cam toti suntem de acord ca de vina sunt portiile prea mari din farfurii, vizitele prea dese la fast food si lipsa totala a miscarii. La fel si aici, ai ales sa bei ca porcul si sa iei droguri.
Raspunde

joseph

Acum 9 ani

Cancerul e o reacție a organismului inclusiv față de alcoolism.
Raspunde

alzara

Acum 9 ani

Omniscienta o fi semn de sanatate mentalã ?
Raspunde

Franz Schaser

Acum 6 ani

Franz Eu sint convins ca numai cei care au mers drumul acesta al alcoolului si a drogurilor pot sa decida daca este o boala sau nu.De unu singur foart greu reusesti sa te las de bautura si de droguri. Drumul mai usor este sa faci o terapie mai lunga si sa te consulti cu medicii si sa participi la un grup de ajutor reciproc. Lui Dan vreau sai spun sa nu judeci rau despre persoane necunoscute. Salutari!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus