Administrația locală a lansat în dezbatere publică Planul urbanistic zonal ”Pădurea Dumbravă”, proiect menit să reglementeze – pe de o parte – situația construcțiilor apărute în zona din spatele Hotelului Hilton, dar și să creeze premisele dezvoltării unui nou parc al Sibiului. Această a doua chestiune vizează fosta zonă tradițională de festivități de la marginea Pădurii Dumbrava, părăsită de mulți ani.
”Interesul public asupra acestui plan urbanistic este general mai ales de parcul din spatele clădirilor de acolo, unde sibienii ieșeau la petreceri câmpenești. Acum este o zonă, un parc al cărui acces nu se mai vede. Ideea este ca acest parc să redevină accesibil. Pentru acest lucru se va crea un acces perpendicular pe Calea Dumbrăvii”, spune arhitectul Gabriel Roșca. El a lucrat la realizarea acestui PUZ alături de arhitecții care au elaborat și actualul plan urbanistic general al Sibiului.
Accesul la care face referire ar urma să fie amenajat sub forma unei promenade pietonale care va face legătura între parc și Calea Dumbrăvii în zona aflată între parcarea Hotelului Hilton și Pensiunea Dumbrava. Parcările din zonă și accesul auto ar urma să fie reconfigurat.
Punct de pornire pentru activități în aer liber
”Acest parc ar urma să fie un pol verde al orașului, similar celui care este gândit și pentru Gușterița. Conducerea administrației locale vede acest parc dezvoltându-se ca un pol de activități în aer liber, ca un punct de plecare pentru activitățile care se vor desfășura în jurul Pădurii Dumbrava. De aici să înceapă toate activitățile în aer liber”, mai adaugă arhitectul Gabriel Roșca. Potrivit lui, discuțiile referitoare la elaborarea PUZ-ului pentru Dumbrava Sibiului au fost coordonate de primarul Klaus Johannis. Planul a fost elaborat la solicitarea Primăriei Sibiu.
Alături de acest PUZ, în următoarele zile va fi terminat și un studiu minimal de amenajare peisagistică. Documentele elaborate până în prezent indică faptul că aici vor fi interzise orice fel de construcții cu excepția celor temporare, care deservesc evenimente sau manifestări publice și care trebuie demontate la cel mult trei zile după desfășurarea evenimentelor. În zonă sunt gândite a fi amenajate și terenuri de sport.
Intrarea la Zoo, regândită
Planul urbanistic zonal elaborat prevede și intervenții asupra actualei intrări în Grădina Zoologică. Aici se impune elaborarea unui plan urbanistic de detaliu care să reglementeze desființarea construcțiilor provizorii (corturi și tonete, de exemplu), să reorganizeze parcările și suprafețele pietonale și să reglementeze strict suprafețele destinate teraselor de sezon.
Planul urbanistic zonal elaborat pentru zona amintită lasă să se întrevadă și intențiile de a amenaja o pistă de biciclete și o zonă de promenadă pe spațiu eliberat, acum, de liniile de tramvai.
Ordine și între case
PUZ-ul lansat în dezbatere publică are drept componentă importantă și reglementarea construcțiilor ridicate – în mare parte – fără respectarea reglementărilor urbanistice. Aceste clădiri au început să apară din 2005, multe fiind locuințe colective (unele și cu mai mult de zece apartamente).
Noul PUZ prevede ca pe parcelele rămase libere în zona acestor clădiri să mai poată fi ridicate cel mult locuințe colective cu șase apartamente. Locuințele individuale vor avea ca regim de înălțime cel mult un etaj peste parter, cu posibilitatea amenajării de spații de locuit în mansardă sau la un etaj retras.
Regulamentul local de urbanism propus pentru zona amintită poate fi consultat aici
Planșa reglementărilor urbanistice poate fi consultată aici
Foto: Google Maps
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Gabriel Rosca , Dumbrava Sibiului , Grădina Zoologică , Calea Dumbrăvii , Pădurea Dumbrava , Klaus Johannis , Primăriei Sibiu , Google Maps , Pădurii Dumbrava , Pensiunea Dumbrava , Hotelului Hilton
Vizualizari: 2160
Ultimele comentarii
Acum 20 minute
Emil
Acum 25 minute
Emil
Acum 27 minute
Emil
Acum 29 minute
Lasconi - doamna minciunilor gogonate
Acum 31 minute
Dan