Marți,
19.08.2025
Cer Senin
Acum
16°C

"de Bun Gust" prezinta bucataria americana

Zece bucătării din întreaga lume, maeștri culinari, o scenă pe care se vor desfăşura demonstrații culinare, concursuri, muzică și dans: sunt câteva dintre detaliile celei de-a II-a ediții a Festivalului ”de Bun Gust”, care va avea loc în perioada 24-27 iulie, în Piața Mare.

Una dintre cele zece bucătării prezente în festival este bucătăria americană.

Bucătăria americană îşi datorează diversitatea influenţelor indiene, africane precum şi a emigranţilor din Europa şi Asia. În regiunile respective cultura culinară a fost influenţată de tradiţiile triburilor băştinaşe. În plus imensitatea acestei ţării şi-a pus amprenta puternică pe diversitatea culinară. Fără îndoială, prima mâncare legată cu bucătăria americană care ne vine în minte este fast food, adică „mâncarea rapidă”, aceasta fiind departe de orice festin culinar. Ca urmare, ne gândim la cele mai populare mâncăruri precum: hot dog, hamburger sau buffalo wings.

Mâncărurile acestea sunt acum populare aproape în fiecare ţară. Bucătăria americană este considerată că fiind în primul rând rapidă, destul de bogată în calorii şi nu întotdeauna sănătoasă, iar stilul american de preparare, servire şi consumare este legat cel mai des cu mâncarea săracă nutriţional, servită în afară casei în timpul unei pauze scurte la serviciu.

Bucătăria americană este, probabil, cea care a primit cele mai mari influenţe din alte bucătării ale lumii - franceză, germană, britanică, mexicană, irlandeză, chineză, tailandeză, africană. De exemplu, în New England, aflată sub influenţă britanică, homarul şi alte fructe de mare sunt ingrediente-vedetă.

Cele mai folosite cereale sunt porumbul şi orezul, în special Basmati - orez aromat, cu bobul lung. Prânzul americanilor constă, de obicei, în mai multe feluri de friptură cu diverse garnituri, salate, sucuri, fructe, dulciuri.

Din păcate, noţiunea de ciorbă lipseşte din catalogul gastronomic al bucătarilor americani, iar supa e o pastă groasă, deseori foarte condimentată. Americanii sunt mari consumatori de carne de vită (sau bivol), în aceeaşi măsură însă sunt folosite şi carnea de porc, cea de pui, sau carnea de curcan - foarte populară de Ziua Recunoştinţei.

Consumă, de asemenea, cereale şi legume - ceapă, varză, morcovi, gulii, pastarnac, dovleac, ridichi.

Dintre produsele americane cele mai cunoscute sunt:

-Hamburgerul, care, la origini, era o chiftea de carne presată, friptă şi apoi servită între două felii de pâine.

-Crab cake - o delicatesă formată dintr-o chiftea din carne de crab în amestec cu pâine, ouă, lapte şi ceapă.

-Bananas Foster (banane flambate).

-Fried Chicken - pui prăjit în coajă de ou.

-Buffalo wings - aripioare de pui prăjite şi apoi stropite cu sos buffalo (oţet amestecat cu sos de piper iute şi unt).

Reţetă tradiţională

Buffalo wings

Ingrediente:

- 12 aripioare de pui

- 5 linguri de făină (în jur de 60 grame)

- o lingură de praf de usturoi

- sare după gust

- o lingură de chili (cayene)

- ulei pentru tavă

- 1/2 cană unt topit

- 1/2 cană sos picant (în funcţie de cât de picant doriţi puteţi să folosiţi sos foarte picant sau unul mai puţin picant)

- o lingură de oţet

Se amestecă făina, sarea, usturoiul şi chilli într-o pungă cu fermoar. Spălăm bine aripioarele, le curăţăm şi le tăiem în jumătate. Le ştergem bine cu un şerveţel şi le punem în pungă cu amestecul de făină.

Închidem punga şi amestecăm foarte bine, astfel încât aripioarele să fie complet acoperite cu făină. Le scuturăm puţin pentru a îndepărta excesul de făină şi le aşezăm într-o tavă tapetată cu folie de aluminiu sau hârtie de copt şi le băgăm la frigider o oră. Între timp, amestecăm într-o altă pungă untul topit, pasta picantă şi oţetul.

După ce a trecut ora de stat la frigider, scoatem aripioarele şi le punem în punga cu sosul picant.

Amestecăm bine, pentru ca fiecare aripioară să fie acoperită cu sos.

Le aşezăm în tava pe care în prealabil am uns-o cu puţin ulei (1-2 linguri) şi le băgăm la cuptorul preîncălzit la 200 grade. Le lăsăm la cuptor 20-25 de minute pe fiecare parte.

Buffalo wings se servesc de obicei cu blue cheese dip, respectiv sos de brânză cu mucegai albastru.

Festivalul „de Bun Gust” este un eveniment înscris pe Agenda culturală a Sibiului, fiind o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului. Sponsorii evenimentului Staropramen şi TV Paprika.

Parteneri media sunt Turnul Sfatului și Kiss FM.

SUA

Statele Unite ale Americii sau pur și simplu Statele Unite este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.), situată aproape integral în America de Nord, între Canada și Mexic, respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest).

Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a continentului America de Nord, întreCanada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3,200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă de asemenea niște teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2, dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale, suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, fiind a treia din lume.

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite este nu numai a treia țară ca suprafață din lume, dar și a treia cea mai populată țară a lumii. SUA este, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai divers etnic și cultural din lume, deoarece oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în SUA.

La o valoare de 15,2 trilioane de dolari a produsului intern brut economia Statelor Unite este cea mai mare a lumii.

Capitala Staelor Unita ale Americii este Washington, DC. SUA are o suprafaţa totală de 9,826,675 km², o populaţie de 315,712,000 locuitori, iar moneda naţională este dolarul american.

Limba oficială este limba engleză.

Sursă foto: www.sabucatarim.ro, www.fitnessshowrooms.com

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus