Sâmbătă,
13.09.2025
Partial Noros
Acum
24°C

Pustanii care mazgalesc cladirile, in topul vandalilor Sibiului

O analiză a municipalității sibiene referitoare la cele mai des întâlnite acte de vandalism din orașul nostru arată că tinerii teribiliști care fac graffiti pe clădirile publice se numără printre cei mai amendați și avertizați.
De la începutul acestui an și până în prezent poliţiştii locali au încheiat doar șapte procese verbale pentru constatarea unor fapte de vandalism care vizau bunuri ale domeniului public în Sibiu. ”În trei dintre cazuri au fost aplicate amenzi însumând 350 de lei, patru dintre procesele verbale prevăzând doar avertisment verbal”, spune Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al primăriei Sibiu.
Ca să vă faceți o idee mai clară, situația este aproape identică cu cea înregistrată anul trecut. În 2013 au fost întocmite, în total, 13 procese verbale pentru constatarea unor asemenea fapte, cinci dintre acestea fiind avertismente. În afara tinerilor care fac graffiti, amenzi și avertismente au fost aplicate pentru ruperea pomilor de pe marginea drumului, distrugerea semnelor și indicatoarelor de circulație, dar și pentru lovirea unor bunuri care aparțin domeniului public. ”Faptele sancţionate în baza acestor procese verbale au constat în desenarea cu spray a zidurilor sau a altor bunuri publice (graffiti), degradarea arborilor, distrugerea zonelor verzi amenajate, distrugerea florilor de pe morminte, distrugerea de piloni sau indicatoare de circulație, loviri ale bunurilor aparţinând domeniul public”, a mai explicat Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al primăriei Sibiu.
Conform legislației locale în vigoare, cele mai mari amenzi care se pot da în Sibiu ajung la 2000 de lei. Ele au fost reglementate în anul 2001 prin Consiliul Local și vizează ”degradarea mobilierului urbanistic” sau ”deteriorarea și murdărirea unor fațade clădiri, montare garduri pe domeniul public”. Cât privește cele mai puțin obișnuite fapte de vandalism pe care legislația locală le pedepsește, aflați că pentru distrugerea automatelor de parcare amenda maximă este de 200 de lei. De aproape patru ori mai mică decât amenda maximă pe care o puteți primi pentru ruperea de flori de pe mormintele din Cimitirul Municipal.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

11 comentarii

sibian

Acum 11 ani

Amenda. In plus sa lucreze in beneficiul comunitatii.
Raspunde

ovidiu

Acum 11 ani

Macar daca ar fi graffiti. Sunt doar mazgaleli idioate.
Raspunde

gogu

Acum 11 ani

Primaria ar putea amenaja un loc, cu panouri , unde pasionatii de graffiti sa-si defuleze talentul ...Asa nu am mai avea cladiri cu opere de arta neofuturiste!
Raspunde

Rudolf Hess

Acum 11 ani

II ardem in crematoriu
Raspunde

Alex

Acum 11 ani

Macar daca faceau ceva calumea, nu doar tag-uri care nici macar nu se inteleg. Dar probabil \"pustanilor\" le e lene sau sunt zgarciti si nu pot investi 2-3 saptamani, noapte de noapte sa stea sa lucreze la unul mai marisor si mult mai frumos.
Raspunde

matei

Acum 11 ani

intr-un oras in care camerele de supraveghere sunt omniprezente nu e normal ca sa fie instrumentate doar 7 cazuri. singura solutie este ca sa le fie imputata zugravirea (la pretul pietei) intregii fatade a imobilului deteriorat, pustilor sau parintilor lor. si mai bine ar putea fi obligati juridic sa munceasca la o renovare a unei cladiri publice toata vacanta de vara. dupa cateva astfel de cazuri bine mediatizate se vor gandi probabil de doua ori inainte de a mazgali un oras turistic. si da, intr-adevar ar fi binevenite, de pilda langa terenul de skateboard sau in alte parcuri sau zone, panouri special destinate pentru legal-urban- grafitti. asa, ca panourile electorale!
Raspunde

matei

Acum 11 ani

\"pentru distrugerea automatelor de parcare amenda maximă este de 200 de lei. De aproape patru ori mai mică decât amenda maximă pe care o puteți primi pentru ruperea de flori de pe morminte\" perfect, dati-le idei !!!
Raspunde

vâlcean

Acum 11 ani

fac și ei ce învață de la părinți , ce vă uluiți !
Raspunde

legea in NARVigoare

Acum 10 ani

E un lucru normal , in sfarsit Sibiul are si el graffiti , in adevaratul sens al cuvantului iar voi va panicati aiurea , in curand va fi tot orasul PLIN . Va pup !
Raspunde

Ctalin

Acum 10 ani

Ar trebui batuti mar, organizate militii populare, panda nocturna, si rupti in bataie, vopsiti cu propriu spray sau propriul sange!
Raspunde

ANONIM

Acum 10 ani

Noi nu mazgalim....noi facem arta! Si nu suntem \"Pustanii\" _|_
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus