Sondajele de opinie ale PNL şi PDL pentru stabilirea candidatului la alegerile prezidenţiale din partea Alianţei Creştin Liberale vor fi finalizate pe 8-9 august, iar imediat ce acestea vor fi gata vor fi convocate forurile de conducere pentru a se lua decizia politică cu privire la candidatul unic, a declarat luni purtătorul de cuvânt al PNL Alina Gorghiu. ”Este necesar un interval de timp mai mare pentru cele două sondaje, ale PNL şi PDL, e un lucru cât se poate de firesc pentru că este o analiză importantă. Cred că totuşi ar trebui ca data de 8-9 august când se estimează finalizarea acestui sondaj de opinie să fie data la care vom lua şi decizia politică, pentru că este extrem de important pentru Alianţa Creştin Liberală să-şi desemneze cât se poate de repede candidatul care să poată să-şi prezinte electoratului programul de ţară şi care să poată să facă cunoscut acest program de ţară tuturor românilor”, a declarat Gorghiu pentru Agerpres. Ea a adăugat că imediat după ce sondajele vor fi finalizate se vor convoca forurile de conducere în şedinţă pentru a decide care va fi candidatul la prezidenţiale al Alianţei Creştin Liberale.
SOndajele de opinie ar trebui să arate cel mai bun candidat al Alianței dintre Klaus Johannis și Cătălin Predoiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Klaus Johannis , Cătălin Predoiu , Alianţa Creştin Liberală , Alina Gorghiu , Alianței Creștin Liberale
Vizualizari: 405
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Nemo
Acum 1 oră
Valentino Versace
Acum 1 oră
Nemo
Acum 1 oră
Nemo
Acum 1 oră
Hermannstadt