Duminică,
17.08.2025
Cer Senin
Acum
19°C

Pomul care poate produce 40 de tipuri de fructe

Profesorul Sam Van Aken, de la Universitatea Syracuse a petrecut nouă ani pentru a cultiva un singur pom. “Am dorit să pun o livadă întreagă într-un singur pom”, a explicat el.

O singură plantă poate produce 40 de soiuri de fructe cu sâmbure tare (cum ar fi piersicile sau prunele). Pentru a realiza acest pom unicat, Van Aken, sculptor la Universitatea Syracuse, a folosit altoirea, procedeu binecunoscut de pomicultori şi grădinari.

Fiecare dintre culorile florilor ce apar în imaginea de mai jos reprezintă câte un soi de fructe. Imaginea este o reprezentare artistică, dar acest copac există cu adevărat, potrivit Business Insider, citat de Mediafax.

Altoirea este procedeul prin care două plante sunt unite artificial, realizându-se o contopire a sistemului circulator al acestora. Altoirea se practică de sute de ani. Este şi motivul pentru care încă mai avem vin – atunci când o boală a ameninţat cu dispariţia toate viile, a fost găsit un soi de viţă-de-vie rezistent, care a devenit gazda unei varietăţi de struguri.

Deşi altoirea se foloseşte frecvent, 40 de soiuri pe un singur pom reprezintă o realizare deosebită. A fost nevoie de mulţi ani pentru a se ajunge la această performanţă.

Van Aken lasă pomul să crească aproximativ trei ani, timp în care acesta dezvoltă patru sau cinci ramuri. Acestea sunt tăiate, iar în locul lor sunt ataşaţi muguri ai altor cinci soiuri diferite, prin  altoire. Ţesuturile conductoare ale plantelor ataşate (altoi) se sudează cu cele ale pomului (portaltoi). Seva care circulă prin ţesutul pomului va hrăni, prin sudarea ţesuturilor, noile ramuri. Un pom bine dezvoltat poate ajunge să susţină până la 25 de soiuri diferite.

“Ceea ce fac este să crestez pomul şi să încerc să îl fac să creadă că ceea ce am ataşat este o parte din el,” povesteşte Van Aken. După încă doi ani, în care soiurile ataşate au început să dezvolte propriile ramuri, Van Aken a ataşat alte soiuri, ajungând la 40 într-un singur pom. “Toate îşi păstrează caracteristicile genetice. Se pot vedea tot felul de flori şi de fructe”, arată Van Aken.

Volumul efortului depus face ineficientă utilizarea acestui tip de copac în pomicultură. Dar ca realizare artistică, autorul în consideră valoros: “Nu va elimina foametea la nivel mondial. Dar ar putea inspira o abordare în acest sens”.

Foto: Mediafax

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

2 comentarii

mosu

Acum 11 ani

mai era unul Miciurin care altoia diverse plante dupa el a venit unul Briejnev care ia altoit pe toti chiar si pe noi
Raspunde

iuliana

Acum 10 ani

Cele mai noi locuri de munca! Seriozitate maxima! Contract legal si incheiat imediat! Au inceput primele plati! Foarte multi oameni lucreaza deja cu noi! NU e joc piramidal si NU e MLM! Cei care au inceput activitatea sunt foarte multumiti! Lucrati 3 ore pe zi, ca operator online, si castigati 300 dolari lunar! Va trimitem detalii dupa ce expediati textul \"Info\" la adresa de email: [email protected]
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus