Imobiliare. Teritoriul buruienilor

Prin 2008 am plătit jumătate dintr-un apartament la bloc, la marginea Sibiului. Bine, era doar o schiță pe hârtie, dar constructorul promitea că va crește într-un an cât altele în zece. N-a fost așa. După vreo trei ani nu exista decât o vagă fundație, niște bălării și o mulțime de oameni care se uitau ca proștii. Realitatea era de-a dreptul crudă. Constructorii erau falimentari. Au vândut proiectul, iar noii proprietari s-au apucat să mai vândă o dată ce deja era amanetat. Printr-un miracol avocățesc am reușit să scap de coșmar și să-mi recuperez banii. Dar câți au mai reușit? De la Palatul Victoria, premierul Tăriceanu urla încântat: ”duduuuuieeeee”...

Acum, zona aceea este în continuare o mizerie. Tot la marginea Sibiului, blocuri înghesuite unul în altul, iar dincolo de ele, teritoriul buruienilor. Mă gândesc cât de prost am putut fi. Cum să trăiești acolo, în situația ideală în care blocul s-ar fi construit și nu m-aș fi trezit la ușă cu un al doilea sau al treilea proprietar. Și nu vorbesc povești, ci de realități de undeva de la marginea Sibiului. 

Am acceptat atunci un contract pentru o locuință de tip ”bloc notes” pentru că era singura șansă pentru un tânăr creditor să-și cumpere un apartament. Prețurile erau de-a dreptul șocante, iar ce era mai decent se numeau țepe. 

După șase ani, piața imobiliară e cu totul alta. Găsești la prețul cerut atunci pentru un desen, un apartament decent în centrul Sibiului, adică 46 de mii de euro. Doar că foarte puțini mai au bani.

Soluția ”banca” nu mai e o soluție. Bine, nici în 2008 nu era o soluție, dar eram o generație de proști care credeau că totul va fi roz. Acum, tu ca și client al unei bănci, cauți toate chichițele. Iar băncile își permit să refuze nonșalant zeci de mușterii. Pentru un amărât de credit pe care în 2008 l-ar fi dat doar dacă îi arătai buletinul bunicii, acum trebuie să-ți aduci jumătate de familie cu toate imobilele lor, să garanteze pentru tine. Și unii și alții, sapă tranșee de parcă ar fi în Lugansk. Și ce prietenie era acum câțiva ani, de parcă erau cu toții fumați.

Piața se schimbă. Acum mai cumpără doar cei care au impresia că un apartament e mai sigur decât un cont în bancă. Așa găsești în mai toate noile cartiere rezidențiale doar câte o lumină, iar restul, beznă, deși aproape toate sunt vândute. Marea majoritate sunt cumpărate ca să fie. O imagine ce-mi aduce aminte de orașele nelocuite din China. Iar la Palatul Victoria nu se întrevede nicio soluție. Măcar nu mai duduie...